BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate

Semințele de in și efectele lor benefice pentru organism

Atunci când vrei să fii sănătos, schimbarea stilului de viață este esențială. În cadrul acestei schimbări, unele modificări ale regimului alimentar sunt mai mult decât bine venite. Semințele de in sunt chiar indicate, deoarece au o mulțime de efecte benefice pentru întregul organism. De aceea, în caz că nu erai la curent cu ele, am decis să ți le prezentăm și noi, pe scurt, în rândurile de mai jos.

Îți țin de foame

Atunci când, din varii motive trebuie să mai scapi de câteva kilograme, semințele de in reprezintă ajutorul tău de nădejde. Printre efectele lor pozitive în acest sens enumerăm faptul că îți țin de foame, te ajută să ții sub control poftele alimentare și îți reglează tranzitul intestinal. Cel mai indicat este să le consumi dimineața, la micul dejun, alături de un smoothie plin de vitamine sau un iaurt delicios.

Pot fi combinate cu multe alimente

Atunci când vrei să scapi de kilogramele excedentare, uiți de fiecare dată că organismul are nevoie și de multe substanțe nutritive pentru a face față cu brio provocărilor la care este supus. Destul de greu de îndeplinit dacă ținem cont că privarea de anumite alimente te face să suferi de unele carențe. De aceea, semințele de in sunt și de această dată la datorie, în sensul că sunt pline de acizi graşi Omega-3, calciu, magneziu, kaliu, vitaminele grupului B, la care se mai adaugă fier și zinc. Introdu-le în stilul tău alimentar, presară-le peste anumite alimente și efectele lor benefice nu vor întârzia să apară. Nu-ți face griji, nu vor modifica deloc gustul preparatelor tale, așa că le poți consuma cu încredere.

O hidratare mai bună a organismului

Toată lumea știe că o hidratare corectă este calea spre un organism puternic și sănătos. Din păcate, cei mai mulți dintre noi nu o facem în mod corect și avem impresia că dacă bem multe sucuri, energizante și cafea am reușit să atingem pragul celor doi litri de lichide pe zi. Total greșit, pentru că o hidratare corectă se face cu apă și ceaiuri neîndulcite. Nici măcar acele sucuri naturale nu contribuie la hidratarea organismului. Semințele de in au proprietatea de absorbi și reține apa, ceea ce înseamnă că previn deshidratarea. Dacă ești genul de persoană activă, care pierde multe lichide, aceste mici minuni pe care natura ni le pune la dispoziție nu au voie să îți lipsească.

Semințele de in conţin acizi graşi Omega 3

Seminţele de in sunt recunoscute de către specialiști ca fiind printre cele mai bogate alimente în acizi graşi Omega 3, alături de peştele gras şi altele. Acizii Omega 3 sunt acele grăsimi vegetale sănătoase, care nu ar trebui să lipsească din regimul nostru alimentar deoarece contribuie la buna funcţionare a inimii, creierului, oferă supleţe vaselor de sânge, îmbunătăţesc memoria și funcțiile cerebrale, scad nivelul de colesterol ,,rău’’ în sânge, previn acumularea de kilograme în plus, îți fac pielea şi părul să arate perfect.

Micul tău secret este chiar aici

Îți poți asigura doza zilnică necesară de Omega 3 pentru buna funcționare a creierului cu ajutorul unuia dintre cele mai bune suplimente alimentare de pe piață. Este vorba despre Omega 3-6, un supliment alimentar pentru starea de bine a sistemului cardiovascular, de la Equilibra, și pe care îl poți găsi chiar aici.

Un aport optim de acizi grași, împreună cu un stil de viață corect și o dietă controlată, susține funcționalitatea sistemului cardiovascular. Acizii grași EPA și DHA conținuți de acest supliment contribuie la funcționarea normală a inimii. Mai mult, DHA contribuie la menținerea funcțiilor normale a creierului și a vederii. Un efect benefic se obține cu un aport zilnic de 250 mg de DHA. Produsul conține, de asemenea, ulei de Borago officinalis, o sursă de acid gama-linoleic, GLA.

Previn apariția cancerului

Semințele de in conțin mulți antioxidanți care te ajută la prevenirea cancerului. De fapt, ce ar fi o dietă anticancer fără semințele de in? Acestea conțin lignani, adică un fel de estrogeni vegetali care sunt de mare ajutor în caz de cancer mamar. De asemenea, semințele de in sunt și o bună sursă de acizi grași Omega 3 și fibre, care pun o frână în dezvoltarea cancerului de colon.

Un abdomen plat? Da, vă rog!

Semințele de in mai sunt recunoscute și pentru faptul că sunt o excelentă sursă de fibre vegetale și grăsimi sănătoase. În mod concret ele chiar te ajută atunci când vine vorba despre reglarea tranzitului intestinal și înlăturarea neplăcutei constipații. Tot ele contribuie la îmbunătățirea digestiei și reglarea funcțiilor bacteriilor intestinale. În acest fel reușești să ajungi mai repede la visul tău de a avea un abdomen plat, fără prea mult efort. Atenție însă: pentru a avea parte de aceste efecte, consumul semințelor de in trebuie însoțit de o cantitate suficientă de apă.

Oase mai puternice

O cură cu semințe de in este esențială atunci când vrei să îți reduci mult riscul de a suferi de osteoporoză. Este și normal deoarece semințele de in reprezintă una dintre cele mai bune surse naturale de calciu. În plus, grație conținutului ridicat de fitoestrogeni aceleași micuțe semințe sunt indicate pentru ameliorarea din neplăcutelor simptome ale menopauzei.

Detoxifierea organismului

O excelentă sursă de nutrienți și vitamine de care organismul are nevoie, semințele de in au un puternic efect detoxifiant natural. Cu ajutorul lor, este mult mai ușor să elimini toxinele care îți fac organismul să nu mai funcționeze atât de bine pe cât ai vrea. Și atunci, de ce să nu le folosești?

Mai multă mișcare pentru o mai bună sănătate

Dacă vrei să ajuți semințele de in să fie mai eficiente în cazul tău, nu uita că este nevoie și de unele schimbări. Nu doar cele care țin de alimentație și hidratare, ci și exercițiile fizice. Dacă până acum erai genul sedentar, este timpul să renunți la acest stil de viață. Încearcă să faci cât mai multă mișcare, mergi mai mult pe jos, urcă treptele și nu mai lua ascensorul, și profită de orice prilej pentru a mai ieși din casă pentru o plimbare. Mai multe studii au fost efectuate în acest sens și s-a ajuns la concluzia că multe afecțiuni sunt prevenite în acest mod. De asemenea, organismul va funcționa mai bine, te vei simți chiar mai plin de energie și, în mod surprinzător, chiar nu vei mai obosi atât de ușor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *