BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate

Alimente pe care să le consumi atunci când ții regim!

Atunci când ții regim, te simți de regulă obosit/ă și frustrat/ă de faptul că îți supui organismul unor privațiuni alimentare. Și parcă niciodată nu ți-a fost atât de foame ca acum, cu toate că înainte te lăudai cu performanța că poți rezista mult timp fără să mănânci ceva. E oare vreo problemă, ceva este în neregulă? Stai liniștit/ă, cu toții am trecut prin asta, dar din fericire acum avem pentru tine câteva recomandări care să-ți facă dieta mai ușoară.

Nu renunța la regim!

Indiferent care sunt motivele pentru care ai decis să mai scapi de câteva dintre kilogramele în plus, chiar dacă este destul de greu, nu renunța la regim! Dacă ești consecvent/ă, atunci răbdarea îți va fi răsplătită din plin. Crede-ne, știm prea bine cum este! Secretul pentru a slăbi, dar în același timp să nu mai simți acea senzație acută de foame care te face să calci strâmb este… atenția. Da, nu este deloc o glumă. Este atenția față de ce mănânci, cum mănânci, astfel încât să ajungi să-ți cunoști organismul și să simți când te-ai săturat, astfel încât să nu ajungi să consumi mai mult decât este necesar, și de aici să fii în situația să renunți la regim!

Nu te înfometa!

Cel mai probabil și tu crezi că dacă te înfometezi, slăbești mai ușor. Total greșit, susțin specialiștii în nutriție. Da, este adevărat, kilogramele pierdute ne fac să credem că procedăm bine, dar organismul suferă. Dacă procedezi astfel, imediat ce ai încheiat un regim și revii la obiceiurile alimentare de dinainte organismul va avea tendința de a recupera mesele pierdute, și astfel apare efectul de yo-yo. Mai bine folosește alimente care te țin sătul/ă mai mult timp, și astfel fără să vrei vei mânca mai puțin. Eventual, acest regim pe care îl ții acum ți-ar putea deveni stil de viață, pentru că este unul sănătos și care nu privează organismul de vitaminele, mineralele și nutrienții de care are nevoie pentru a funcționa așa cum trebuie!

Cele mai bune alimente de consumat la dietă!

Specialiștii în nutriție au alcătuit chiar și o listă cu cele mai bune alimente pe care le poți consuma atunci când ești la regim, și pe care ți-o punem și ție la dispoziție în rândurile de mai jos.

Leguminoase

În această categorie intră năutul, fasolea boabe, mazărea și lintea. Chiar dacă până acum te-ai ferit de ele pentru că fie nu ți-au plăcut, fie ai considerat că te îngrașă, realitatea este total diferită. Un studiu medical a demonstrat faptul că acele persoane care consumă regulat leguminoase se satură mai repede, și nici nu simt foamea atât de acut. În plus, leguminoasele sunt o sursă bună de proteine vegetale și fibre, care te ajută din plin atunci când ești la regim, pentru că îți reglează și problemele cu tranzitul intestinal.

Mere

Atunci când consumi un măr cu o jumătate de oră, sau chiar o oră înainte de masă, acesta oferă organismului multe fibre, dar și o bună hidratare. În plus, nu vei mai mânca atât de mult la masă, pentru că te vei simți mai sătul, iar să ții regim nu ți se va părea niciodată mai ușor.

Avocado

Deja știai despre beneficiile pentru sănătate pe care acest fruct le are, și cel mai probabil ai gustat, măcar din curiozitate. Cu toate acestea, avocado este și un bun aliat al tău atunci când ești la regim, și tot ce trebuie să faci este să consumi jumătate din el la masa de prânz, de exemplu. Te vei simți sătul/ă o bună perioadă și, mai mult, nici nu vei mai simți nevoia de acele mici ronțăieli care fac ca un regim de slăbit să dea greș din start. Perfect, nu-i așa?

Ciorbe sau supe

Românii sunt mari amatori de ciobă sau supă, așa că nu ar trebui să fie o problemă consumul acestora. Dacă vrei să slăbești, atunci consumă un bol cu ciorbă sau supă cremă la prânz, și este suficient. Vei rămâne surprins/ă în mod plăcut că dacă nu te grăbești și ești atent/ă la ceea ce mănânci, nu vei mai simți nevoia de felul 2, așa cum probabil obișnuiai până acum. Dintr-o dată, acel regim parcă nu mai este atât de dificil, nu-i așa? Se pare că totuși disciplina spune multe atunci când vine vorba despre o dietă!

Ouă

Sunt considerate, de nutriționiști, alimentele care trebuie incluse în orice regim. Sunt delicioase, sățioase și pur și simplu perfecte! Prin urmare, nu renunța la ouă atunci când ești la dietă, pentru că te țin sătul o perioadă îndelungată, dar îi oferă organismului multe proteine, calciu și alți nutrienți de care are nevoie. O singură observație: ar fi de preferat să le consumi la micul dejun, care ar trebui să nu-ți lipsească din rutina ta zilnică.

O mână de ajutor

Atunci când ții regim, ai de regulă nevoie de un mic ajutor. Fie găsești pe cineva cu care să ții dieta pentru a-ți fi mai ușor, fie recurgi la unele trucuri pentru a slăbi mai rapid. De regulă, cei mai mulți dintre noi apelăm la anumite produse care fac procesul mai rapid. Nu toate produsele de acest gen sunt tocmai ok, pentru că prea puține sunt naturale și de aici apar și alte probleme de sănătate. Din fericire, noi am găsit și testat Peso Ok, un astfel de produs de la Equilibra, pentru prevenirea și tratarea excesului ponderal și a obezității și pe care îl poți găsi chiar aici.

Scapă acum de kilogramele în plus!

Peso Ok reduce absorbția zilnică a carbohidraților din pâine, paste, orez, cartofi, etc. Fiecare comprimat conține amestecul brevetat numit CaptoCarb®, o formulă complexă pentru pierderea în greutate, cu rol în întârzierea mecanismelor de descompunere și absorbție a carbohidraților complecși sau zaharuri cu eliberare lentă, dar și o reducere vizibilă a balonării abdominale, o neplăcere frecventă cauzată de carbohidrații combinați cu alte principii nutritive.

Pentru scăderea în greutate și reducerea substanțială a obezității (consumarea grăsimilor acumulate în țesuturi) se recomandă tratamentul pe o perioadă de câteva luni, cu o dietă slab calorică, cu exerciții fizice, și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ca o consecință a blocării absorbției de carbohidrați, Peso Ok ajută la reducerea vârfului postprandial al glicemiei, adică valoarea glicemiei de după masă.

După cum vezi, să ții regim nu mai este chiar atât de greu, cu puțină disciplină, o mână de ajutor la nevoie și cu mai multe informații despre alimentele pe care le poți consuma cu încredere. Succes!


O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)

Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *