Sănătate

Plantele care vă scapă de răceală

Acum că am învăţat care sunt principalii paşi pentru a ocoli şi trata răceala, să vedem care sunt aliaţii noştri naturali în lupta cu virusurile şi infecţiile.

Echinacea

Folosită de sute de ani de către indienii americani, echinacea stimulează producţia de properdină, o substanţă chimică ce activează acea parte a sistemului imunitar responsabilă de creşterea mecanismelor naturale de apărare contra virusurilor şi bacteriilor. Această proprietate face ca echinacea să fie foarte eficientă în tratamentul mai multor tipuri de infecţii virale şi bacteriene. De asemenea, această plantă curăţă sângele, ajutând la eliminarea celulelor moarte prin canalele sistemului limfatic, şi stimulează activitatea globulelor albe, ce au rolul de a lupta cu infecţiile. Administrată la primele semne de răceală sau gripă, echinacea reduce intensitatea şi durata bolii, garantând o însănătoşire grabnică.

Ginsengul

În Europa de Est, ginsengul este larg utilizat pentru fortifierea organismului. Consumată cu regularitate, această plantă previne apariţia răcelii şi a gripei. Atunci când este administrat sub forma suplimentelor naturiste, ginsengul acţionează ca un tonic general cu efect antioxidant, grăbind recuperarea în perioadele de convalescenţă.

Usturoiul

Niciun tratament contra răcelii nu este complet fără usturoi. Având proprietăţi antibacteriene ce ajută organismul să lupte cu infecţiile, usturoiul este un excelent imunostimulator. Motivul pentru acest lucru este conţinutul său bogat în alicină, unul dintre cei mai potenţi antibiotici naturali. Usturoiul se combină foarte bine cu echinacea şi împreună sunt deosebit de eficienţi în combaterea infecţiilor. Acesta scurtează durata răcelii şi face simptomele mai uşoare, având efecte benefice în orice formă este administrat: capsule ori tablete, ulei pentru masaj sau în alimentaţie. În cazul în care v-aţi decis în favoarea capsulelor, luaţi-le de trei ori pe zi, până vă trece răceala.

Ceapa

Rudă apropiată a usturoiului, ceapa are proprietăţi similare şi conţine substanţe chimice antivirale asemănătoare. Folosiţi-o frecvent la gătit atunci când sunteţi răciţi.

Ghimbirul

Ghimbirul conţine o serie de compuşi antivirali, având efect de alinare a durerilor, antiseptic şi antioxidant. Este indicat în prevenirea şi tratarea răcelii, reducând durerile în gât şi inflamaţia mucoaselor. Mai mult, ghimbirul calmează febra şi tusea şi are un efect sedativ uşor, încurajând odihna.

Genţiana

Genţiana are efect atât antiseptic, cât şi imunostimulator. Această plantă creşte fluxul sanguin către splină, alimentând leucocitele. Genţiana ajută la eliminarea mucusului din gât şi conţine berberină, un antibiotic natural ce activează macrofagele (celule albe speciale, cu rol în distrugerea bacteriilor, ciupercilor, virusurilor şi celulelor tumorale).

Lemnul dulce

Utilizat încă din secolul III î.Hr. la calmarea durerilor de piept şi de gât, lemnul dulce este indicat în tratamentul astmului bronşic, bronşitei, răcelii şi gripei. Această plantă conţine compuşi antivirali care induc eliberarea de interferon – propriul antiviral al organismului. Lemnul dulce este expectorant şi antiinflamatoriu, ceea ce-l face excelent în tratamentul tuselor persistente şi al infecţiilor pulmonare.

Andrographis paniculata

Andrographis este un arbust care creşte pe tot cuprinsul Indiei şi în ţările asiatice. Mai este denumit şi „echinacea indiană”, deoarece se crede că aduce aceleaşi beneficii ca şi echinacea. Această plantă reduce simptomele de oboseală, dureri în gât, dureri musculare, rinoree, cefalee şi inflamaţia nodulilor limfatici.Mai mult, Andrographis contribuie la prevenirea infecţiilor tractului respirator.

Autor: Alexandra Nedelcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *