BioElemente în presă, Nutriție, Sănătate, Sport

Colesterol prea mare? Iată la ce trebuie să fii atent!

Una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate este și un nivel ridicat al colesterolului rău. Nici nu e de mirare în condițiile în care stilul nostru alimentar este unul total incorect, trăim ”contra cronometru” în fiecare zi, am ”uitat” de odihnă și de faptul că ar trebui să facem ceva mai multă mișcare. Potrivit specialiștilor, un colesterol prea mare înseamnă că, în principal, inima noastră nu mai funcționează așa cum trebuie. De aceea, dacă vrei să nu te confrunți și cu alte probleme de sănătate, poate ar trebui să iei în calcul să scazi valoarea acestuia, folosindu-te în primul rând de remedii naturale și doar în cazul în care nimic nu funcționează să apelezi la tratamentul prescris de medicul specialist.

Regim alimentar pentru reducerea nivelului de colesterol

Atunci când te prezinți la medic cu rezultatele analizelor medicale în care este trecută o valoare mare pentru colesterol ”rău”, prima recomandare pe care o primești este să apelezi la un regim alimentar menit să îți scadă nivelul acestuia. De aceea, în rândurile următoare îți vom prezenta câteva recomandări despre alimente permise și interzise, dar și alte informații care să te ajute să readuci valorile ridicate ale colesterolului la unele… prietenoase cu organismul tău.

Consumă mai mult pește gras

Peștele gras este foarte sănătos pentru organism, deoarece conține multă Omega 3, care îți ajută sistemul cardiovascular. Pentru ca nivelul de colesterol ”rău” să scadă, se recomandă consumul regulat al acestuia, și renunțarea ca carnea roșie. Așadar, alege să mănânci mai mult macrou, hering, somon, sardine și chiar ton, și efectul pozitiv al acestuia se va simți în organismul tău.

Renunță la unt

În planul tău alimentar anti colesterol, alimentele grase nu au ce să caute. Prin urmare, renunță la consumul de unt, iar uleiul de măsline trebuie și el folosit cu economie. La capitolul grăsimi interzise se mai află mezelurile, lactatele cu conținut ridicat de grăsmi, carne grasă. Da, poate părea destul de greu la început, dar vei observa că există și alimente cu un conținut scăzut de grăsimi și care sunt delicioase, așa că nu, nu vei ”muri de foame”, așa cum ai simțit când ai primit recomandarea de la medic să reduci grăsimile.

Suplimente naturale pentru un nivel de colesterol optim

Există, în cadrul magazinelor cu produse farmaceutice naturiste numeroase suplimente alimentare despre care producătorii dau asigurări că sunt cele mai bune de pe piață. Oferta este una generoasă, dar dacă vrei calitate, la un preț pe măsura buzunarului tău, poți verifica și sugestia noastră de aici. Este vorba despre un supliment alimentar de la Equilibra, care conține extract fermentat de orez roșu.

În China se obține prin fermentarea orezului roșu o drojdie ce poartă denumire de Monascus, iar cercetările medicale au arătat că aceasta conține substanța numită Monacolin K, cu proprietăți asemănătoare medicamentelor care conțin statine. Monacolin K contribuie la obținerea un nivel de colesterol optim pentru organismul tău.

Cerealele integrale, de preferat!

Suntem mari consumatori de cereale, dar din păcate alegerea noastră nu se îndreaptă mereu către cele sănătoase. Atunci când vrei un nivel de colesterol redus, cerealele integrale sunt cea mai bună alegere. Acestea sunt o sursă naturală de fibre, care te ajută să îți rezolvi și problemele legate de tranzitul intestinal lent.

Alege ulei de rapiță

Aminteam ceva mai sus despre faptul că nici uleiul de măsline nu este recomandat să fie consumat prea mult atunci când ai parte de valori ridicate ale colesterolului. Cel mai bun în acest caz este uleiul de rapiță, care nu doar că este o sursă bună de Omega 3, dar și numeroase vitamine, fiind excelent pentru organism. Acidul alpha-linoleic conținut de acesta este excelent pentru a reduce nivelul de grăsimi din sânge.

O viață sănătoasă contează enorm

Potrivit medicilor specialiști, reglarea colesterolului se poate face cu multă mișcare, regim alimentar strict, dar uneori este nevoie și de ceva medicamente. Cel mai bine este să le alegi pe cele cu ingrediente naturale, iar nu pe cele pline de ingrediente chimice, care pot rezolva o problemă, dar îți produc alta în organism.

Nu uita de nuci!

Pentru ca nivelul de colesterol ”rău” să nu îți facă probleme, specialiștii au mai multe recomandări pentru tine. Astfel, este indicat să se consume zilnic nuci, de orice tip, deoarece acestea îți protejează vasele de sânge de colesterol. Cu toate acestea, ai grijă la cantitatea consumată, deoarece acestea te pot face să acumulezi câteva kilograme în plus!

Mișcare și hidratare

Pentru a crește capacitatea organismului de a curăța sângele de grăsimi, este nevoie și de ceva mai multă mișcare fizică. Doar jumătate de oră zilnic face adevărate minuni pentru organism, și în plus, nu doar că vei avea o inimă sănătoasă, dar și acul cântarului va arăta valori care te vor face să zâmbești.

De asemenea, nu uita de hidratare, un capitol la care majoritatea dintre noi suntem mult în urmă. Atunci când hidratarea se face în mod corect, organismul se curăță mai ușor de toxine, și așa scade și nivelul de colesterol ”rău”, alături de alte beneficii.

Mâncare pregătită acasă!

O metodă bună prin care se poate controla nivelul de colesterol este să renunțăm la mesele în oraș și să mâncăm mai mult acasă, preparate pregătite chiar tine, pentru că așa poți controla mai bine cantitatea de grăsimi pe care o consumi, precum și numărul caloriilor. Nu este deloc greu, iar pe internet se găsesc și multe rețete delicioase, special concepute pentru a fi recomandate în caz de colesterol mărit.

Menținerea nivelului de colesterol la valori normale nu este chiar atât de ușoară, dar nu imposibilă. Este nevoie și de un stil de viață sănătos, din care să nu lipsească mișcarea, un regim alimentar sărac în grăsimi nesănătoase și, pe cât posibil, reducerea stresului. Chiar dacă pare greu, beneficiile pe termen lung sunt importante, așa că nu renunța niciodată! Hai cu noi în secțiunea de comentarii, unde putem să discutăm deschis, din experiența proprie, cum procedăm fiecare pentru a readuce valorile colesterolului ”rău” la unele normale, și astfel să evităm apariția afecțiunilor cardiovasculare sau a altor complicații!


O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)

Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *