Ai auzit și tu de dieta ketogenică, și ți-ai dori și tu să o încerci, mai ales că ai cunoștințe care au reușit să piardă multe kilograme cu ajutorul ei. Dar, cu toate acestea, nu ești încă hotărât/ă. În primul rând, pentru că te gândești cum vei putea face față faptului că vei nevoit/ă să renunți la carbohidrați, iar din câte ai aflat, din auzite, fructele îți sunt interzise. Renunță acum la astfel de gânduri și bucură-te de efectele benefice ale dietei ketogenice și reține că și în cazul ei poți consuma anumite fructe, care îi vor oferi organismului vitaminele, mineralele și nutrienții de care are nevoie pentru a funcționa așa cum trebuie.
Scădere treptată a carbohidraților
Dacă erai genul care consumai carbohidrați din abundență, atunci cu siguranță această dietă este o schimbare majoră pentru tine. De aceea, de regulă specialiștii sunt de părere că o scădere treptată a consumului de carbohidrați este abordarea corectă în acest caz. Ulterior, după câteva săptămâni în starea de cetoză, vei observa și tu efectele benefice ale acestei dieta, și vei începe să cauți haine cu mărimi mai mici. Sună bine, nu-i așa?
Ce este starea de cetoză?
Aminteam ceva mai sus despre starea de cetoză, dar probabil nu ești prea lămurit ce presupune ea. Nu-ți face griji, vom detalia acum. În dieta ketogenică, sursa de energie sunt cetonele, ceea ce face ca pierderea kilogramelor în plus să se facă mult mai ușor și mai rapid. Dar, cum se întâmplă acest lucru? Pentru că în cazul dietei ketogenice consumul de carbohidrați este redus, organismul intră în starea de cetoză. Este vorba despre un proces natural, prin care organismul se adaptează pentru a supraviețui în cazul în care aportul alimentar este redus. În această stare, prin scindarea grăsimilor la nivelul ficatului are loc producerea de cetone. Organismul va începe să le folosească pentru a avea energie, iar acest lucru duce la pierderea în greutate.
De ce să îți măsori corpii cetonici
Dieta ketogenică este una restrictivă din punctul de vedere al consumului de carbohidrați, iar organismul are nevoie de o adaptare la această nouă condiție. În această perioadă începe să producă corpi cetonici pe care ar fi indicat să îi măsori frecvent. Una dintre cele mai bune metode prin care se poate determina nivelului de corpi cetonici în urină este folosirea de teste rapide, Keto-Test, și care pot fi găsite aici. Cu ajutorul testelor, măsurarea poate fi făcută chiar acasă, fără să mai fii nevoit/ă să te prezinți la un laborator de analize medicale. Aceste teste reprezintă atât o modalitate comodă și extrem de utilă atât în ceea ce privește monitorizarea dezechilibrului glicemiei în diabet, dar și a procesului de ardere a grăsimilor corporale în curele de slăbire.
Renunțarea la zahăr, marea problemă
Mulți dintre cei care au ținut dieta ketogenică au afirmat că nu atât renunțarea la carbohidrați a fost cea mai mare problemă, cât zahărul ”cel de toate zilele”. În special dacă erai obișnuit ca după fiecare masă să închei cu ceva dulce, iar uneori mai și suplimentai puțin, pentru că îți oferea iluzia că ai parte de ceva mai multă energie pentru a trece cu bine peste provocările zilei.
Fructe permise în dietă
Pentru a-ți fi mai ușor, și a încerca să treci cu bine peste această etapă, specialiștii au alcătuit o listă cu mai multe fructe care pot fi consumate cu încredere în dieta ketogenică. Deși nu este ușor, cu timpul te vei obișnui și, în plus, parcă nici organismul nu mai simte nevoia unui dulce nesănătos.
Avocado
Chiar dacă nu este dulce, și din acest motiv multă lume îl încadrează la legume, avocado este de fapt un fruct. Consumul acestuia aduce organismului o mulțime de beneficii, așa că nu este de mirare că îți are locul său pe lista fructelor permise în dieta ketogenică. Doar o jumătate de avocado îți oferă 15 grame de grăsimi sănătoase şi mai puţin de două grame de carbohidraţi. Nu exagera totuși cu consumul lui, pentru că are destule calorii de care trebuie să ții cont atunci când vrei să pierzi câteva kilograme.
Măsline
Da, știm, nu prea par fructe, dar asta sunt. Nu contează că nu sunt dulci. Consumul de măsline îi oferă organismului o sursă excelentă de sodiu, ceea înseamnă că nu vei mai folosi atât de multă sare. Pentru cei care țin dieta ketogenică, 10 măsline au 3 grame de grăsimi sănătoase şi mai puţin de 1,5 grame de carbohidraţi.
Cocos
În marile magazine găsești multe nuci de cocos, la standul destinat fructelor exotice, așa că nu ai cum să trișezi și să afirmi că ți-a fost imposibil să o procuri. O jumătate de ceaşcă de miez de nucă de cocos aduce un aport de 13 grame de grăsimi sănătoase şi 2,5 grame de carbohidraţi. Nu apela la variantele ambalate, deoarece acestea au adăugat zahăr.
Mure
Profită și tu de această perioadă când se găsesc mure din abundență și consumă-le chiar dacă ții dieta ketogenică. Aceste delicioase fructe de pădure sunt o excelentă sursă naturală de fibre, iar un sfert de ceașcă numără 1,5 grame de carbohidrați. Numai bine de adăugat într-un iaurt dimineața, pentru a începe ziua plini de energie.
Zmeură
De aceeași cantitate de carbohidrați ca la mure te poți bucura dacă alegi să consumi, în schimb, o jumătate de ceașcă de zmeură. O poți consuma ca atare, sau o poți introduce într-un desert keto delicios. Pe internet găsești destul de multe astfel de dulcuri sănătoase, așa că… treci la treabă.
Căpșune
Cine nu iubește căpșunele? Sunt acele fructe de care parcă nu poți să te saturi vreodată și, din fericire, în cazul dietei keto nu sunt interzise. Cheia este însă moderația, așa că reține că un sfert de ceaşcă de căpşuni conţine 2 grame de carbohidraţi.
Roşii
Da, știm… nu dați cu roșii. Chiar dacă toată lumea știe că sunt fructe, în mintea noastră, tot la legume le încadrăm. Pentru un gust mai bun, poți consuma o jumătate de ceașcă de roșii cherry, pentru că îți oferă doar două grame de carbohidrați.
Lămâie
Este atât de simplu, încât nici nu îți va veni să crezi. Zeama de la o lămâie conține o jumătate de gram de carbohidrați, așa că o poți folosi cu încredere pentru a bea o delicioasă apă cu lămâie dimineața, pentru a da un gust bun salatei, și tot ce mai vrei tu.
Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!