BioElemente în presă, Nutriție, Sănătate

Mereu tânăr și în formă, cu resveratrol!

Cine nu și-ar dori să fie mereu tânăr și cu o sănătate de invidiat? Ei bine, se pare că îndeplinirea acestei dorințe nu este chiar atât de fantezistă pe cât pare la prima vedere, iar resveratrolul ar fi substanța de care organismul are nevoie!

Substanța minune

Resveratrolul a fost numită ”substanța minune”, iar de efectul său puternic antioxidant a auzit toată lumea. Se regăsește în principal în coaja şi seminţele strugurilor negri, dar și în alte fructe precum mere, prune, fructele de pădure (afine, zmeură, mure, coacăze etc.) sau în alune. Alte surse de resveratrol mai puțin cunoscute, dar la fel de eficiente sunt sunt plantele toxice din specia Veratrum şi cele din specia Polygonum.

Bucură-te de efectele resveratrolului pentru organism

Există multe surse naturale de resveratrol, dar cu toate acestea suplimentele alimentare care îl conțin, nu sunt de neglijat. Dar, cum și aici calitatea nu este peste tot aceeași, am căutat și am găsit aici un supliment natural, pentru ca tu să te simți mereu tânăr și în formă. Este vorba despre ”Menține-te Tânăr – Resveratrol”, un supliment antioxidant și antidegenerativ care:

• Este un puternic antioxidant, care protejează ADN-ul celular prin neutralizarea unui spectru larg de radicali liberi, împiedicând îmbătrânirea celulelor și instalarea proceselor degenerative;

• Stimulează sistemul imunitar, are un rol important în preîntampinarea apariției și dezvoltării celulelor canceroase (cancer de colon, de prostată și de col uterin);

• Reface nivelul de glutation (cel mai important antioxidant pe care îl secretă organismul uman);

• Îmbunătățește funcția de detoxifiere a ficatului prin creșterea nivelului enzimei quinone reductase;

• Scade nivelul LDL colesterol și trigliceride, crește nivelul HDL colesterol;

• Păstrează inima sănătoasă și reduce agenții hipertensivi. Organizația Mondială a Sănătății sugerează că doar resveratrolul reduce riscul cardiovascular cu 40%. Resveratrolul este mai eficient decât vitamina E, protejând împotriva unui spectru larg de radicali liberi;

• Susține producția de oxid nitric, care relaxeaza și dilată arterele, reglând valorile tensiunii arteriale;

• Menține sănătatea creierului, micşorează riscul de apariţie a bolilor neurodegenerative.

Resveratrolul întărește inima

Poate cea mai cunoscută proprietate a resveratrolului este faptul că ajută la protejarea sistemului cardiovascular. Mai multe studii medicale au scos în evidență faptul că atunci când este administrat în cantități mari, resveratrolul reduce mult din presiunea exercitată asupra pereților arteriali.

De asemenea, se pare că persoanele care suferă din cauza valorilor mari ale tensiunii arteriale se pot folosi de resveratrol pentru a le ține sub control.

De beneficiile resveratrolului în ceea ce privește menținerea unei inimi sănătoase pot beneficia și persoanele care nu au afecțiuni cardiace, care pot în acest fel se prevină arterioscleroza, care de multe ori evoluează în atac de cord sau accident vascular cerebral. 

Diminuează stresul oxidativ

Resveratrolul nu doar că este o sursă bună de antioxidanți, dar și ajută organismul să îi producă în mod natural. Cu ajutorul lui, stresul oxidativ este sensibil mai mic, ceea ce înseamnă că poate fi un ajutor de nădejde în a ține deoparte afecțiuni grave precum diabetul, cancerul, bolile neurologice sau cele cardiace.

Scade nivelul colesterolului ”rău”

Dacă ai probleme cu valorile ridicate ale colesterolului ”rău”, atunci resveratrolul ar putea să îți vină în ajutor. Mai multe studii au demonstrat că acesta scade nivelul colesterolului ”rău”, ajuntându-l și pe cel ”bun” să ajungă la valorile cele bune.

Echilibrează flora bacteriană

Bacteriile dăunătoare din stomac sunt reduse semnificativ tot cu ajutorul resveratrolului, care mai contribuie și la echilibrarea florei bacteriene. De asemenea, producția de bilă este stimulată tot cu ajutorul lui, așa că nu ar trebui să îl tratezi cu indiferență.

Mereu tânăr, cu resveratrol!

Chiar dacă pare un slogan al unei campanii publicitare, este de fapt purul adevăr. Nu este deloc greu să fii mereu tânăr cu ajutorul resveratrolului. Acesta ”domolește” oarecum procesul de îmbătrânire, iar riscul de apariție a afecțiunilor neurodegenerative este mult mai mic cu ajutorul lui. Incredibil, nu-i așa?

Te scapă de kilogramele în plus

Obezitatea tinde să devină o problemă la nivel mondial. Indiferent care sunt motivele care au dus la acumularea de kilograme în plus, acestea sunt un adevărat balast pentru organism, și mai mult, stau la baza multor afecțiuni, unele dintre ele chiar incompatibile cu viața.

De aceea, dacă vrei – și chiar este nevoie, să mai reduci din kilogramele în plus, îi poți da o mână de ajutor organismului, folosindu-te de resveratrol, care nu lasă celulele adipoase să se înmulțească. De asemenea, stimulează activarea genelor care intensifică arderile.

Oase mai puternice

O dată cu înaintarea în vârstă, nici oasele nu mai sunt la fel de puternice. Oamenii de știință consideră că administrarea de resveratrol al fi de ajutor în acest caz, mai ales că acesta stimulează sinteza vitaminei D și a vitaminei K2, recunoscute pentru rolul lor în ceea ce privește mineralizarea osoasă.

Reduce nivelul zahărului din sânge

Unele studii medicale, realizate deocamdată doar pe rozătoare, au evidențiat faptul că rezveratrolul reduce nivelul zahărului din sânge. Deocamdată nu se știe dacă efectul acestuia este valabil și în cazul persoanelor care suferă de diabet, dar oamenii de știință sunt optimiști referitor la acest aspect.

Liniștește durerile articulare

Cei care suferă de artrită știu prea bine cât de puternice sunt durerile cu care se confruntă. Din fericire, suplimentele pe bază de resveratrol nu doar că ajută la calmarea acestora, dar protejează cartilajul împotriva deteriorării.

O vedere mai bună

Sănătatea ochilor este, din nou, un beneficiu pe care resveratrolul îl aduce organismului. Acesta poate fi folosit atât preventiv, dar și ca tratament al afecțiunilor oculare date de înaintarea în vârstă.

Efect anticancerigen

Reseveratrolul este apreciat și pentru efectul său anticancerigen. El susține mecanismele de protecție ale organismului împotriva apariției mutațiilor sau a celulelor de natură canceroasă. Efectele sale benefice s-ar observa în majoritatea tipurilor de cancer, inclusiv cel de sân, cancerul de piele, intestinal, de prostată.

Începe chiar acum să faci o schimbare!

Ajută-ți organismul să se mențină mereu tânăr cu ajutorul resveratrolului! Începe să faci o schimbare în viața ta, și nu mai amâna pe data viitoare! Profită și tu de beneficiile acestuia și vei simți diferența!



Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 3,67 din 5)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *