Nu degeaba a fost numită Aloe Vera ”planta nemuririi”, și toată lumea este de acord că este cel mai bun remediu pentru multe dintre afecțiunile organismului. Dar dacă încă nu ești pe deplin convins, poți citi rândurile următoare și te vei convinge că trebuie să o încerci și tu. Planta miracol Beneficiile Aloe Vera pentru …
Ce poți consuma de Sărbători, când suferi de diabet!
Chiar și în aceste vremuri tulburi, Sărbătorile de Iarnă sunt un prilej să stăm alături de familie la masă, să ne bucurăm de faptul că suntem împreună, să râdem pe săturate, și să mâncăm preparate tradiționale, pe placul tuturor. Dar ce facem atunci când tu unul din membrii familiei suferă de diabet? Este un motiv …
Alimente cu puține calorii, care te ajută să slăbești
Se spune mereu că vara este anotimpul cel mai bun pentru a slăbi câteva kilograme. Vremea toridă, dar și faptul că petreci mult mai mult timp în aer liber, la care se adaugă și o mulțime de fructe și legume proaspete, te fac să pierzi ușor din grăsimea de pe abdomen și de pe șolduri. …
Fructe care nu au voie să lipsească din regimul diabeticilor
Diabetul este o afecțiune din ce în ce mai întâlnită în zilele noastre, chiar și în rândul tinerilor. Printre măsurile care se impun pentru a reduce nivelul ridicat al glicemiei, regimul diabeticilor este una dintre ele. Din fericire, avem pentru tine câteva sugestii despre ce fructe ai putea să consumi cu încredere și beneficiile pe …
Scapă de toxinele acumulate în sezonul rece!
Sezonul rece este încă la putere, frigul ne dă fiori reci, iar soarele a devenit o prezență rară pe cer. Prin urmare, imunitatea noastră are de suferit. De aceea, dacă vrei să te bucuri de un sistem imunitar puternic, și eventual să nu ieși din iarnă cu multe kilograme în plus, scapă de toxinele acumulate …
Ce să faci ca să nu te îngrași de Sărbători!
Mai este foarte puțin până la Sărbătorile de Iarnă, iar cele mai multe dintre urmașele Evei luptă din greu cu ultimele kilograme în plus, pentru a arăta perfect în această perioadă. Ți se pare cunoscut? Da, și nouă! Și tot atât de familiare ni se păreau, până acum ceva vreme, cele 2 – 3 kilograme …
Beneficii ale uleiului de pește de care poți profita și tu!
Administrarea zilnică a uleiului de pește, bogat în acizi grași Omega 3, este una care vine la pachet cu o mulțime de beneficii pentru organismul uman. Cel mai probabil, știi și tu unele dintre acestea, dar există și alte beneficii pe care le poți avea dacă alegi să folosești uleiul de pește. Prin urmare, avem …
De ce este nevoie să consumi mai mult spanac?
Toată lumea a auzit de spanac, măcar și pentru simplul fapt că era hrana preferată a unui cunoscut și îndrăgit personaj de desene animate. Cu toate acestea, spanacul nu trebuie consumat pentru aportul de fier pe care îl oferă organismului, ci și pentru că este o bună sursă de vitamine, minerale și chiar aminoacizi, un …
Afinele, minunea naturii pentru starea ta de bine!
Unele dintre cele mai îndrăgite fructe de pădure, afinele, se dovedesc a fi nu doar delicioase, ci și o adevărată farmacie pe care natura ne-o pune la dispoziție într-un singur fruct. Există numeroase beneficii pe care afinele ni le aduc organismului, iar dacă nu știai prea multe despre acestea, rândurile următoare îți vor fi de …
Atenție la alimentele care conțin zahăr ascuns!
Suferi de diabet, sau îți dorești să adopți un stil alimentar din care să excluzi consumul de zahăr? Este perfect, pentru că în acest fel organismul tău va funcționa mult mai bine. Din păcate, chiar dacă renunți la zahărul din cana de ceai/cafea sau la dulciuri, asta nu înseamnă că nu îl mai consumi deloc. …