Vremea rea și mohorâtă din ultimele zile, temperaturile scăzute te-au făcut să te gândești că este timpul să îți pregătești organismul pentru iarnă. De fapt, ar fi trebuit să o faci deja, dar ai tot amânat, din varii motive. Sistemul imunitar are un rol foarte important, dar tu trebuie să îl ajuți să facă față cu bine provocărilor. Prin urmare, avem pentru tine câteva sugestii în acest sens.
Mai multe vitamine
După cum probabil știi, pe perioada sezonului rece, organismul suferă din cauza aportului mai scăzut de vitamine și nutrienți de care are nevoie. În plus, știi și tu cum stau lucrurile cu legumele și fructele de pe rafturile magazinelor, care numai naturale nu sunt. Să îți pregătești organismul pentru iarnă presupune și să-i oferi acestuia substanțele necesare pentru a se apăra singur.
Un aport suplimentar de vitamine și minerale este chiar indicat acum, iar printre cele care nu au voie să-ți lipsească este și D3. Mai multe studii au arătat importanța vitaminei D3 în susținerea sistemului imunitar. Cu atât mai mult este necesară suplimentarea consumului de vitamina D3 în perioadele reci, în care expunerea la soare nu este posibilă. Unul dintre cele mai bune produse de pe piață îl poți găsi chiar aici, la un preț special. Mai mult, forma sa inovatoare în spray permite o utilizare practică și plăcută. Produsul contribuie la absorbția / utilizarea calciului și a fosforului, menținerea sănătoasă a sistemelor muscular, osos şi imunitar. Să îți pregătești organismul pentru iarnă, să îi oferi tot ceea ce are nevoie nu a fost niciodată mai ușor.
Mai multă mișcare
Chiar dacă vremea de afară nu prea te îmbie să mai faci mișcare, nu trebuie să renunți la acest obicei sănătos. Îți pregătești mult mai bine organismul pentru iarnă, pentru că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un tonus muscular bun. Chiar și dacă nu mai ai posibilitatea să faci sport în aer liber, poți oricând apela la un abonament la sală sau să lucrezi singur, acasă. În plus, în acest fel reușești să îți ții mai ușor sub control kilogramele în plus, pentru că în acest sezon sunt mult mai predispuși de acumula un astfel de balast pentru organism.
Un stil alimentar sănătos îți pregătește organismul pentru iarnă
De regulă, pe perioada iernii, mesele noastre sunt mult mai consistente. Ca să nu mai amintim faptul că în această perioadă marcăm și Crăciunul și Revelionul, două sărbători importante, pe care majoritatea românilor le petrec în jurul unor mese copioase. De fapt, după cum susțin specialiștii, dacă vrei să îți pregătești organismul pentru iarnă, un stil alimentar sănătos este foarte important. Prin urmare, alege în continuare ca din dieta ta să nu lipsească fructele și legumele, pentru ca organismul să aibă parte de vitamine, minerale, nutrienți și fibre.
Printre cele mai indicate alimente de consumat în această perioadă se mai află și peştele gras (somonul, sardinele, codul, tonul, macroul), ficatul. Te ajută mult și carnea de vită, lactatele (laptele şi iaurtul), portocalele, ciupercile crescute în mod natural la soare, dar şi gălbenuşul de ou.
Hidratarea este esențială
Pentru cei care vor să își pregătească așa cum trebuie organismul pentru iarnă, o bună hidratare contează enorm. Se știe doar că în sezonul rece nu bem suficientă apă, așa că este normal ca organismul să se resimtă. Ne confruntăm cu oboseală accentuată, disconfort, o stare generală de rău pe care nu știm cum să o explicăm. Sunt, de fapt, semne prin care organismul ne avertizează că suferă din cauza unei hidratări incorecte. Apă simplă, ceaiuri neîndulcite sau poate chiar compoturi fără zahăr sunt o excelentă metodă de a te hidrata și pregăti organismul pentru iarnă.
Odihnește-te
De regulă, o odihnă suficientă îți face organismul mult mai bine pregătit pentru a face multor provocări la care este supus. De aceea, nu uita niciodată că este nevoie de un somn odihnitor peste noapte, iar dacă simți că nu reușești, încearcă mai întâi metode naturale pentru asta. Aerisește înainte de somn, cina să fie mai lejeră, ceva mai multă activitate fizică, suplimente alimentare naturale! Abia apoi, dacă nimic nu pare să funcționeze, mergi și discută cu medicul tău de familie să vezi ce este de făcut în acest sens.
Redu consumul de zahăr
De regulă, iarna suntem predispuși la a consuma mai multe alimente dulci. Plăcinte delicioase pregătite la cuptor, ciocolată caldă, ceaiuri cu mult zahăr! Știi desigur despre ce este vorba, așa că nu vom continua. Dacă vrei să îți pregătești organismul pentru iarnă, renunță la ele, sau măcar redu-le! Zahărul este cel mai bun prieten pentru mulți viruși și bacterii, așa că nu mai ai niciun motiv pentru a le consuma. În plus, îți dai și mai mult peste cap organismul. Găsește și alte variante, mult mai sănătoase, de a consuma ceva dulce și delicios, pentru că sunt multe opțiunile în acest sens!
Mai multe supe, un organism mai sănătos
Atunci când nu reușești să îți adaptezi stilul alimentar la vremea de afară, organismul are de suferit. Dureri de stomac, balonare, constipație, diaree… sunt doar câteva dintre neplăcerile cu care te poți confrunta. Printre cele mai bune măsuri pe care le poți lua acum este să consumi mai multe supe. Vei oferi organismului tot ce are nevoie pentru a face față cu brio provocărilor sezonului rece, și în plus, nici nu vei lăsa excesul ponderal să te afecteze. O circulație mai bună, mai multă energie, ți-ai pregătit organismul pentru iarnă! De asemenea, pentru un mai mult gust bun, dar și efecte curative, adaugă un plus de condimente! Sigur nu vei regreta decizia!
Cam acestea au fost recomandările noastre referitor la cum îți poți pregăti mai bine organismul pentru iarnă! Tu mai ai și alte trucuri care te ajută în acest sens? Le așteptăm cu nerăbdare în secțiunea de comentarii!