Din păcate, de prea multe ori, simptomele cancerului la sân sunt ignorate, sau și mai grav, asociate cu alte afecțiuni. Această boală este una dintre cele mai răspândite forme de cancer la nivel mondial, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscul de a primi acest diagnostic crește. Depistat din timp, cancerul mamar are toate șansele să fie vindecat. Prin urmare, poate că ar trebui să fii ceva mai atent/ă la semnalele pe care corpul tău ți le transmite și să iei din timp măsurile necesare. Avem și noi pentru tine informații despre simptome care ar trebui să îți dea de gândit și să te prezinți urgent la medicul specialist.
Prurit, înroșirea pielii și senzație de durere
Majoritatea femeilor au parte de unele senzații la nivelul sânilor, atât înainte, cât și după menstruație. De regulă este vorba despre o sensibilitate crescută, o senzație de mâncărime și chiar durere. După ce menstruația s-a încheiat, acestea ar trebui să dispară. În condițiile în care simți constant aceste neplăceri, poate că nu ar fi o decizie greșită să te prezinți la medic pentru mai multe investigații. Este posibil să nu fie nicio problemă dar, în același timp, să fie vorba despre unele simptome ale cancerului la sân. Și atunci, această decizie pe care ai luat-o acum să fie cea care să facă diferența dintre viață și moarte.
Durerea de spate, un semn al cancerului la sân
Cu toții am avut, până acum, cel puțin un episod de durere de spate. Sunt mulți factorii care o pot cauza, iar printre aceștia se află și prezența cancerului la sân. Mulți medici oncologi susțin că au avut pacienți pentru care singurul simptom a fost durerea resimțită în spate, între omoplați.
Sensibilitate și durere axilară
Unul dintre cele mai cunoscute simptome ale cancerului la sân se referă la sensibilitatea, dar și durerea axilară. Inflamarea nodulilor limfatici din această zonă pot indica faptul că această cumplită afecțiune s-a instalat în organismul tău. Pentru a-ți da seama dacă se impune de urgență o vizită la medicul specialist, încearcă o auto-examinare înainte. Compară cele două axile și vezi dacă simți vreun disconfort sau există o diferență între cele două. Chiar dacă este destul de probabil o alarmă falsă, nu trebuie să neglijezi acest aspect.
Secreții la nivelul mamelonului
Prezența cancerului la sân se observă cel mai bine în regiunea mamelonului. Acesta poate avea parte de unele schimbări ale aspectului, o sensibilitate mai ridicată, secreții de lapte sau sânge, deși nu alăptezi. Cu riscul de a ne repeta, recomandăm prezentarea de urgență la medicul oncolog. Acesta este singurul în măsură să spună dacă este sau nu cancer mamar.
Modificări ale formei sânilor
Cele mai multe reprezentante ale sexului frumos care au fost diagnosticate cu această afecțiune au spus că au observat modificări ale formei sânilor. Acesta a fost semnul care le-a dat de gândit și astfel au ajuns pe mâna specialiștilor, care au confirmat prezența cancerului la sân. Auto-examinarea este cea mai bună metodă prin care poți observa din timp eventualele schimbări prin zonă, așa că nu neglija acest aspect.
A preveni este mai ușor decât să tratezi
Știm prea bine cum te simți atunci când auzi acest cuvânt greu, cancer. Cu atât mai mult cu cât este diagnosticul tău sau al cuiva drag ție. Pământul îți fuge de sub picioare și te simți ca un condamnat la moarte. Aceasta este prima greșeală pe care o fac majoritatea celor care primesc un astfel de mesaj din partea doctorului specialist. De fapt, ar trebui să privești lucrurile ca pe o luptă pe care trebuie să o câștigi. Toți specialiștii în această afecțiune afirmă cu tărie este faptul că descoperit din timp, cancerul poate fi tratat și există șanse reale de vindecare. De aceea, nu ignora simptomele cancerului la sân. Și, nu uita, întotdeauna este mai ușor să previi, decât să tratezi.
Oncoforte, darul naturii pentru a preveni și trata cancerul
Remediile din plante sunt excelente atunci când vine vorba de a preveni și trata cancerul, și de aceea ele nu trebuie în niciun caz ignorate. În întreaga lume, există numeroase plante cu efecte anti-tumorale, dar este imposibil ca un bolnav să poată să le consuma pe toate, și în doza optimă necesară. De aceea, mai mulți cercetători din SUA, în colaborare cu medici români, au colaborat și au creat Oncoforte, un produs 100% natural, și care se dovedește un ajutor neprețuit atunci când vine a câștiga lupta cu cancerul și pe care îl poți găsi chiar aici.
Efecte remarcabile
Deocamdată, în mod oficial, Oncoforte nu este recunoscut drept remediu împotriva cancerului la sân sau oricare altul. Prin urmare, se recomandă administrarea lui în paralel cu terapia clasică, pentru a te bucura de efectele lui benefice. Oncoforte contribuie la reducerea proliferării celulelor tumorale, reglează activitatea sistemului imunitar afectat de chimioterapie, reduce semnificativ procesele de oxidare celulară (stres oxidativ), reglează circulația sangvină și nu numai.
Bine suportat de organism
”Oare chiar funcționează?”, ”Cu ce este diferit de alte produse de acest gen?” au fost întrebările care ți-au venit automat, în minte. Este și normal, pentru că de prea multe ori te-ai confruntat cu produse care promiteau multe, dar realizau puține. De aceea, dacă mai aveai nevoie de unele informații care să te convingă că într-adevăr Oncoforte este aliatul tău natural în lupta cu cancerul, îți mai spunem doar că nu mai puțin de 26 de componente active și 5 ingrediente inactive intră în compoziția sa. De asemenea, în urma administrării lui nu vei avea niciun fel de reacții adverse. Organismul tău va fi mult mai puternic deoarece va primi acele substanțe naturale care să ajute la funcționarea la capacitate maximă a celulelor.
Ajută-ți organismul să lupte cu succes împotriva cancerului!
De asemenea, Oncoforte previne apariția proceselor degenerative, și s-a remarcat că ajută la îmbunătățirea semnificativă a activității sistemului imunitar, creșterea oxigenării celulare, reglarea fluxului sanguin. Inflamația celulară și durerile sunt reduse, starea generală este mult mai bună, organismul mai rezistent, metabolismul energetic celular are parte de o reglare, iar îmbătrânirea celulară este mult încetinită. Într-adevăr, putem afirma că avem de a face cu cel mai bun remediu natural pentru a lupta cu succes împotriva acestei afecțiuni.