Sănătate

Ingredientul minune cu implicații deosebite în reducerea durerilor cronice

Durerea cronică reprezintă o problemă importantă în plan global, așa că oamenii de știință au fost nevoiți să identifice rapid o modaitate eficientă în reducerea durerilor cronice. Specialistii estimează faptul că, în toată lumea, o persoană din cinci este afectată de suferințele asociate durerii cronice de intensitate moderată sau severă. Pentru că ne gândim la starea ta de bine, îți vom prezenta în cele ce urmează ingredientul al cărui debut în tratarea durerilor a început acum mult timp. 

Ce sunt durerile cronice?

Durerea este reacția normală a organismului la acțiunea unui agent dăunător, a unei leziuni sau a unei boli, ca și semnal de alarmă. La anumite persoane, durerea continuă să existe o perioadă lungă de timp, chiar și după ce factorul cauzator a dispărut. Când aceasta persistă peste 3-6 luni sau chiar mai mult, poate fi numita durere cronică. 

Care sunt principalele afecțiuni ce determină durerile cronice?

  • Durerile de spate asociate unei patologii cervicale, toracale sau lombare, precum protruzii discale, hernia de disc, discartroze și altele asemenea; 
  • Rupturi musculare/întinderi musculare; 
  • Entorse; 
  • Traumatisme repetitive (atunci când aceeași mișcare repetitivă pune presiune pe o anumită zonă a corpului; 
  • Fracturi; 
  • Fibromialgia; 
  • Lezuni și/sau afectări ale nervilor. 

Pentru un ghid complet al CBD-ului apasă aici.

Uleiului de cânepă bogat în CBD, un aliat de nădejde renumit pentru implicațiile avute în reducerea durerilor cronice.

Cannabis indica sau Marijuana, cum este adesea cunoscută, reprezintă o plantă a căror efecte terapeutice s-au evidențiat pe scară largă. În ultimii ani, tehnologia a reușit să evidențieze substanțele răspunzătoare de efectul ameliorativ avut asupra durerilor cronice. Printre acestea se numără inclusiv canabidiolul (CBD), care abia a început să se facă cunoscut și în România. Acesta din urmă și-a dovedit eficacitatea în combaterea durerilor de orice tip – este denumit și „ingredientul minune” renumit pentru reducerea durerilor cronice.

Canabinoidul CBD este cunoscut ca fiin al doilea cel mai popular canabinoid, având o gamă vastă de proprietăți sustenabile pentru sănătatea ta și a celor dragi ție. Datorită efectelor terapeutice multiple și a utilizării pe scară largă, costul acestuia a devenit din ce în ce mai accesibil pe piața de consum. Un aspect important este redat de faptul că uleiurile cu CBD nu produc niciun efect psihoactiv.


Cea mai bună metodă pentru obținerea extractului necesar producerii uleiului de cânepă cu  CBD este extracția cu dioxid de carbon supercritic sau așa-numita extracție cu CO2. În ciuda faptului că implică un cost mare, tehnologia cu CO2 are multe beneficii în raport cu calitatea produsului finit. Această modalitate poate produce un extract curat, având potențial crescut în reducerea durerilor cronice. Acest fapt se datorează conținutului în care nu se află numai cannabidiol, ci și alte substanțe, având efect terapeutic, ce apar în mod firesc în cânepă. Procesul extracției în sine poate fi realizată fără a utiliza solvenți sau substanțe chimice care pot contamina produsul final. Un alt avantaj al acestei metode este însăși selectivitatea ei – poate extrage canabinoizi și alte substanțe solubile în grăsimi, dar nu și potențialii contaminanți care se pot acumula în plante din aer sau din aer.

Te-ai confruntat cu inconveniente asociate durerii, care îți anihilează pofta de viațăAcum este momentul ca tu și cei dragi ție să vă bucurați de efectul ameliorativ al uleiului de cânepă bogat în CBD, avut asupra durerii de orice tip. 

Așteptăm cu interes să ne povestești într-un comentariu cum te-a ajutat CBD la  reducerea durerior cronice!


Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *