Ficatul gras, sau steatoza hepatică, este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni, la ora actuală. În pofida numelui care te duce cu gândul la ceva probleme cu obezitatea, steatoza hepatică este o boală care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, kilograme în plus, sex, sau alte criterii. Ce înseamnă ficatul gras Am amintit de …
Atenție la valorile mari ale glicemiei!
Valorile mari ale glicemiei nu trebuie ignorate, susțin specialiștii, deoarece sunt primul semn care ne face să ne gândim că am putea suferi de diabet în viitorul apropiat. Până atunci însă, recomandarea medicilor este reglarea valorilor acesteia, pentru a scădea riscul de a suferi de infecții, dar și de alte neplăceri. Valori normale Discutăm despre …
Un abdomen plat și tonifiat, o dorință ce poate deveni realitate
Cu toții ne dorim un abdomen plat și tonifiat, dar prea puțini sunt cei care și reușesc să își vadă împlinită această dorință. De fapt, când ne apucăm de sport, dietă, sau o combinație dintre cele două, imaginea unui abdomen cu ”pătrățele” este cea care ne vine în minte. Din păcate, chiar dacă ai reușit …
Beneficii mai puțin cunoscute ale algelor marine
Despre câteva dintre proprietățile pozitive ale algelor marine s-au tot aflat unele informații în ultima vreme, dar cu toate acestea, lumea este încă reticentă la ele. Total greșit, sunt de părere specialiștii, care nu degeaba le numesc ”darul mărilor și oceanelor” pentru starea de bine a organismului. Există numeroase beneficii pe care acestea le aduc …
Descoperă și tu beneficiile curcumei pentru sănătate!
În ultima vreme, stilul alimentar al celor mai mulți dintre români a suferit destule modificări, iar printre aceste schimbări se află și preferința pentru anumite condimente exotice. Ai auzit cu siguranță de curcuma, care de multe ori este confundată cu turmericul, și despre care îți vom vorbi mai pe larg, în continuare. Descoperă și tu …
Ce trebuie să mănânci pentru o inimă sănătoasă!
Atunci când suntem tineri, nu prea ținem cont de starea de sănătate, de felul în care anumite decizii pe le luăm ne pot influența starea de bine a organismului. Abia când ne confruntăm cu primele semne că viața noastră haotică ne-a afectat starea de sănătate începem să ne preocupăm mai mult de aceste aspecte. O …
Vitamina D, aliatul tău pentru un sistem imunitar puternic
Sezonul rece a început, iar medicii ne avertizează ca, în condițiile actuale, să fim ceva mai atenți atunci când vine vorba despre un sistem imunitar puternic. De regulă, cei mai mulți dintre noi știm despre vitamina C și efectele sale benefice în acest sens, dar știai că și vitamina Soarelui, cum este numită vitamina D3 …
Crizele de migrenă devin o amintire cu ajutorul CBD
Crizele de migrenă depășesc durerea de cap tipică legată de stres sau alergii. Crizele de migrenă durează de la 4 la 72 de ore. Chiar și cei mai banali factori, cum ar fi mișcarea, zgomotul și lumina puternică, vă pot amplifica simptomele. În timp ce medicamentele pentru durere pot ajuta la ameliorarea temporară a simptomelor …
Tu cunoști beneficiile pentru sănătate ale uleiului de pește?
Toată lumea a auzit de câteva dintre proprietățile uleiului de pește, care se dovedește a fi benefic pentru numeroase afecțiuni. Cu toate acestea, multe dintre beneficiile acestuia pentru sănătate sunt o necunoscută pentru destule persoane, așa că am decis să îți oferim mai multe informații pe această temă. Și, cine știe, poate uleiul de pește …
Ajută-ți flora intestinală să se refacă în mod natural!
Atunci când vine vorba despre problemele de sănătate, intestinele sunt pe ultimele locuri în lista noastră de priorități. O mare greșeală, consideră medicii, care afirmă că funcționarea necorespunzătoare a acestora afectează starea de bine a întregului organism. Mai exact spus, intestinele devin o sursă de toxine, iar asimilarea nutrienților de care organismul are nevoie este …