BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate

Scapă ușor de kilogramele acumulate în sarcină!

Una dintre preocupările viitoarelor mame se referă, desigur, și la kilogramele acumulate pe perioada sarcinii. Și, oricât de mult ar afirma că pe ele le interesează mai mult sănătatea pruncului care urmează să vină pe lume, adevărul este că tot privesc cu oarecare teamă spre acul cântarului. Cu atât mai mult cu cât sarcina nu este una foarte ușoară, iar numărul mare de kilograme în plus este sinonim cu unele probleme cu care te poți confrunta.

Și, deși cu toate ne dorim ca după ce am născut să fim iar suple și cu un abdomen perfect, mai avem mult de muncă până când ne vom reveni la formele de dinaintea sarcinii. Din fericire, avem pentru tine câteva recomandări care să te ajute să scapi mai ușor de kilogramele acumulate pe perioada gravidității.

Nu te grăbi!

Chiar dacă îți dorești să scapi cât mai repede de kilogramele acumulate pe perioada sarcinii, recomandarea specialiștilor este să nu grăbești lucrurile, pentru că îți poți da peste cap organismul. Cel mai bine ar fi să adopți un stil alimentar sănătos, care să îți ofere și ție, dar și minunii pe care o alăptezi, toate vitaminele, mineralele și nutrienții de care aveți nevoie. Și, chiar dacă pare greu de crezut, vei și slăbi mai ușor.

Fără diete chinuitoare

Dacă alăptezi, în niciun caz nu te apuca să ții diete restrictive, pentru că intuiești deja consecințele: oboseala și anemia sunt doar două dintre ele. Lasă-ți organismul să se obișnuiască puțin cu noua stare, și fă pace cu tine! Poți, eventual, să apelezi la unele suplimente care să îți regleze problemele cu digestia sau cu tranzitul intestinal, pentru că și așa vei reuși să mai dai jos câteva kilograme. Atenție, folosește-le doar pe cele naturale, cum este și Fast Drena, și pe care îl poți găsi chiar aici.  

Alăptează și scapă de kilogramele acumulate în sarcină!

Chiar dacă nu crezi, alăptatul te poate ajuta să scapi mai ușor de kilogramele acumulate pe perioada cât ai fost însărcinată! Evident, dacă nu ai nicio contraindicație medicală, alăptează cu încredere, pentru că laptele matern este perfect pentru dezvoltarea armonioasă a puiului de om pe care îl ții în brațe. Și pentru tine alăptatul se dovedește a fi benefic, deoarece uterul revine la mărimea normal într-un timp mai scurt, iar kilogramele în plus se ”topesc” mai repede! Sună pur și simplu perfect, nu? Dar, nu uita: nu grăbi lucrurile, pentru a nu risca și unele dezechilibre, de care chiar nu ai nevoie acum! Este important să fii sănătoasă pentru tine, dar și pentru micuțul tău, care depinde de tine!

Consumă mai multe fibre

Un mic truc, care te ajută să scapi mai ușor de kilogramele acumulate pe perioada sarcinii, este să consumi alimente bogate în fibre. Acestea nu doar că îți vor oferi acea senzația de sațietate pentru mai mult timp, dar vei elimina și acea problemă cu care se confruntă majoritatea mamelor după naștere: constipația. Prin urmare, mai multe semințe, nuci, fasole, mazăre, linte, conopidă, fructe proaspete, broccoli, sunt câteva dintre alimentele care nu au voie să îți lipsească în această perioadă. Dacă alăptezi, vezi totuși ca unele dintre ele să-i provoace micuțului unele probleme cu gazele. Dacă totul este în regulă, tocmai ai început să slăbești ușor dar sigur, și ești mult mai aproape de scopul propus.

Proteine de bună calitate

Pentru că organismul consumă multă energie pentru a consuma alimentele, înseamnă că proteinele nu trebuie să-ți lipsească din stilul alimentar. Fii însă ceva mai selectivă și alege-le pe cele de bună calitate, care nu doar că te ajută să îți scadă apetitul și să slăbești, ci îți întăresc și sistemul imunitar. Ouă, carne slabă de pui, curcan sau vită, nuci, pește, semințe, sunt câteva sugestii pe care ți le fac în acest sens specialiștii.

Gustări sănătoase

Gustările au rolul lor, acela de a ne oferi un plus de energie. Cu toate acestea, nu trebuie să devorezi pe nerăsuflate un baton de ciocolată, ci mai bine preferă gustări sănătoase, cum sunt iaurtul, fructele și legumele crude, migdale, nuci. Nu doar că vei avea parte de energia dorită, dar vei slăbi și mai ușor. Și, atât tu, cât și puiul tău, veți fi foarte sănătoși.

Uită de zahăr

Cu siguranță consumul de zahăr nu este unul benefic pentru organismul uman, iar una dintre consecințe se referă la acumularea de kilograme în plus. Prin urmare, încearcă să-l elimini din stilul tău alimentar și înlocuiește-l cu alternative sănătoase, dar care nici ele să nu aibă un indice glicemic ridicat.

Alimentele procesate trebuie evitate

Alimentele procesate nu au ce căuta în dieta ta, pentru că nu fac decât să îți aducă un exces ponderal de care nu ai nevoie. Cel mai bine este să le eviți, și înlocuiește-le cu fructe și legume proaspete. Vei vedea cum și kilogramele acumulate pe perioada sarcinii se dau mai ușor duse de pe zonele cu probleme, precum abdomenul sau coapsele!

Mai multă mișcare!

Este destul de dificil ca atunci când ai un copil mic să găsești resursele fizice, dar și timpul necesar pentru a relua abonamentul la sală. Dar asta nu înseamnă că nu poți arde calorii, mergând cu acesta la plimbare cu căruciorul prin parc. Sau poate chiar faci și unele exerciții fizice acasă, când găsești ceva timp pentru tine, nu sunt de neglijat.

Hidratează-te corect!

O bună hidratare te ajută nu doar să te menții mai sănătoasă, să ai și o lactație bună, dar contribuie și la eliminarea mai ușoară a kilogramelor acumulate pe perioada sarcinii. Atenție însă: hidratarea se face cu apă și ceaiuri neîndulcite, și nu cu sucuri sau alte ”minuni” nesănătoase.

Odihnește-te! Vei slăbi mai ușor

Chiar dacă pare o recomandare care nu se potrivește deloc proaspetelor mămici, încearcă să ții cont de ea. Lipsa unei odihne corespunzătoare nu înseamnă doar o oboseală cronică și chiar primul pas spre depresie, ci și probleme cu greutatea. De aceea, încearcă să dormi ori de câte ori ai ocazia, iar dacă este posibil, cere ajutor celor din jur! Copilul tău are nevoie de o mămică sănătoasă, și nu de una care este gata să cedeze din cauza epuizării!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *