Toată lumea a auzit de acidul folic și de beneficiile sale atunci când este administrat atât în perioada prenatală, cât și de-a lungul sarcinii. Cu toate acestea, beneficiile acestuia pentru starea de bine a organismului sunt mult mai numeroase, iar în continuare vei afla multe despre acidul folic.
Face parte din complexul de vitamine B
Cele mai cunoscute beneficii ale vitaminei B9, după cum mai este cunoscut acidul folic, se referă la faptul că previne nașterea prematură, cancerul de col uterin şi afecțiunile cardiovasculare, dar şi creşte performanţele intelectuale.
De cele mai multe ori, se recomandă administrarea lui sub formă de suplimente alimentare, pentru o mai bună asimilare a acestuia. Pentru că rafturile farmaciilor sunt pline cu astfel de produse, și chiar nu știi spre care să îți îndrepți atenția, avem și noi o recomandare pentru tine. Un produs complet natural, pe care îl poți găsi chiar aici, și cu ajutorul căruia organismul tău va funcționa mai bine.
Beneficiile pentru sănătate ale acidului folic
În rândurile anterioare, am amintit, pe scurt, câteva dintre cele mai cunoscute beneficii ale acidului folic pentru organism. În continuare, vom detalia puțin acest aspect, pentru a vedea care sunt exact efectele pe care administrarea de acid folic le are.
Acidul folic previne nașterea prematură
Există numeroase femei care, din cauza diverselor probleme de sănătate, sunt mai predispuse de a nu putea duce sarcina la termen. Acest lucru este foarte periculos, atât pentru mamă, cât și pentru făt. Din fericire, cu ajutorul dat de acid folic, acest risc este sensibil mai redus.
S-au realizat numeroase studii medicale care au evidențiat faptul că acele femei care au luat suplimente pe bază de acid folic cu cel puțin un an înainte de a naște au cu până la 70% mai multe șanse să nască la termen. De asemenea, cercetătorii de la Universitatea din Texas, Statele Unite, sunt de părere că au calculat exact doza necesară în acest caz, iar aceasta este de 0,4 mg pe zi.
Scade riscul infecțiilor și problemelor respiratorii în caz de naștere prematură
Administrarea de acid folic pe perioada sarcinii este esențială și pentru a preveni apariția infecțiilor și a problemelor de respirație care însoțesc de obicei nașterea prematură. De altfel, medicii specialiști sunt de părere că acidul folic nu ar trebui să lipsească din ”bagajul” femeilor care intenționează să aibă un copil.
Nu doar administrarea lui înainte de a rămâne însărcinată este importantă, ci se recomandă pe întreaga perioadă a sarcinii, deoarece are capacitatea de a proteja fătul de unele anomalii care pot afecta creierul și coloana vertebrală.
O grijă în minus: previne cancerul de col uterin
Simptomele cancerului de col uterin nu sunt întotdeauna atât de evidente şi este chiar posibil să nu existe niciun semn de alarmă până când nu a ajuns la un stadiu avansat, când deja nu se mai poate face nimic. De aceea, medicii specialiști recomandă mai degrabă prevenirea lui, pentru că atunci lucrurile sunt ceva mai simple.
Acidul folic se dovedește și de această dată de mare ajutor, pentru că administrarea zilnică a acestuia reduce semnificativ riscul de a suferi de cancer de col uterin. Acest lucru este posibil deoarece are capacitatea de a preveni, și chiar împiedica dezvoltarea diplaziei cervicale (apariția de celule anormale la nivelul colului), o fază premergătoare cancerului de col uterin. Administrarea vitaminei B9 se recomandă în special femeilor care iau regulat pastille anticoncepționale.
Ține sub control afecțiunile cardiovasculare și AVC-ul
Afecțiunile cardiovasculare afectează un număr din ce în ce mai ridicat de oameni. De asemenea, s-a observat și faptul că accidentul vascular cerebral apare la vârste din ce în ce mai tinere. Din fericire, există o metodă care ține sub control aceste probleme, iar aceasta presupune să nu se ignore acidul folic. Acesta reduce nivelul de homocistină, un aminoacid care este recunoscut pentru efectul nociv asupra inimii.
Mărește performanțele intelectuale
Cerințele sistemului de învățământ sunt destul de ridicate, și mulți copii se plâng că nu fac față. Din nou, avem de a face cu încă un beneficiu pe care acidul folic îl oferă organismului. Oamenii de știință suedezi chiar au realizat un studiu în acest sens, și în urma acestuia au ajuns la concluzia că un nivel ridicat al vitaminei B9 în sânge înseamnă că acei elevi vor avea rezultate școlare mai bune, pentru că se vor concentra mai ușor. În cazul adolescenţilor, doza zilnică recomandată este de 300 md/zi.
Surse naturale de acid folic
Deși majoritatea dintre noi cunoaștem acidul folic doar sub formă de suplimente alimentare, există și numeroase surse naturale de vitamina B9. Cele mai cunoscute sunt citricele, care ar trebui să nu îți lipsească din alimentație. De asemenea, verdețurile cu frunze de culoare verde închis sunt din nou, o sursă bună de acid folic, după care urmează sparanghelul, broccoli, fasolea, mazărea, lintea, alunele, nucile și cerealele.
Administrarea corectă a acidului folic
Atunci când se recomandă administrarea acidului folic sub formă de suplimente, sfatul medicului trebuie respectat întocmai, deoarece doza este stabilită în funcție de rezultatele analizelor medicale și a nevoilor individuale. În niciun caz nu se recomandă depășirea acestei doze, pentru că se riscă unele manifestări neplăcute, cum ar fi amorțeală, furnicături, chiar durere la nivelul gurii și al limbii, stări de slăbiciune, oboseală accentuată, confuzie și tulburări de concentrare. Supradozajul necesită ajutor medical, așa că mare atenție.
Reacții adverse
Mai mult, în cazul persoanelor mai sensibile, acidul folic poate provoca și unele reacții alergice. Cele mai frecvente sunt erupțiile cutanate, dificultăți în respirație, umflarea feței, a limbii și a buzelor. Deși riscul de a suferi de alergie la acidul folic este destul de mic, în cazul în care observați una dintre aceste manifestări, trebuie să vă prezentați de urgență la medic.
Cele mai cunoscute reacții adverse ale acidului folic sunt stările de greață, scăderea poftei de mâncare, senzație de balonare, gust amar în gură, tulburările de odihnă, apariția unor stări depresive sau de iritabilitate, chiar și febră.
Administrarea suplimentelor, doar la recomandarea medicului
Ca și alte vitamine, și acidul folic se recomandă să fie procurat de alimentație. Dacă totuși acest lucru nu este posibil, atunci este permisă administrarea de suplimente alimentare, însă numai cu recomandarea medicului și în dozajul prescris de acesta!
Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!
[…] 😍 Furnizează doza zilnică de vitamine şi oligoelemente (Ca, Fe, Mg, Mn, Cr, Cu, Zn), fiind o sursă vegetală importantă de vitamina B12, plus vitaminele A, B, C, E şi acid folic; […]