Plante si remedii

Stimulente naturale pentru memorie și creier

Stimulente pentru creier

Gândirea, percepția, atenția, memoria și capacitatea de a lua decizii sunt funcții cognitive importante care încep să se deprecieze odată cu trecerea anilor.

Cu toții ne dorim o minte ageră, activă și bine-funcțională până la o vârstă cât mai înaintată. Nu doar bătrânețea și schimbările care au loc la nivelul structurii creierului sunt de vină pentru instalarea declinului cognitiv.

Alți factori care pot influența buna funcționare a proceselor mentale sunt bolile, sedentarismul, inactivitatea psihică, lipsa somnului, alcoolul, dieta nesănătoasă și stresul excesiv.

Sănătatea creierului depinde în mare parte de noi, de felul în care alegem să ne trăim viața. Din fericire, există anumite stimulente mentale la care putem apela pentru a ne optimiza funcțiile cerebrale, în special memoria.

Uleiul de pește

Suplimentele cu ulei de pește sunt o sursă bogată de DHA (acid docosahexaeonic) și EPA (acid eicosapentenoic. Aceste două tipuri de Omega-3 susțin sănătatea creierului și a inimii. DHA reprezintă circa 40% din totalul de Omega-3 care se găsește în țesutul cerebral și a fost asociat cu îmbunătățirea gândirii la persoanele cu vârsta medie de 45 de ani.

DHA ajută de asemenea memoria și timpul de reacție la tinerii care au un aport scăzut de aceste grăsimi. Pe de altă parte, acizii EPA combat inflamația și degenerarea creierului asociată cu vârsta înaintată și îmbunătățesc dispoziția, prevenind stările de depresie.

Vitamina C

Uitarea de scurtă durată este normală dacă apar ocazional. Cauza lapsusurilor poate fi un nivel prea mare de cortizol – hormonul stresului care poate altera în timp centrul de memorie al creierului, cunoscut sub numele de hipocampus.

Unul din nutrienții-cheie pentru susținerea glandelor suprarenale și reducerea stresului este vitamina C. Acest antioxidant protejează împotriva daunelor radicalilor liberi.

Nutriționistul Holly Lucille recomandă minim 250-500 mg de vitamina C pe zi pentru controlul stresului și o minte limpede.

Ciocolata neagră

Ciocolata este desertul preferat al creierului. Compușii-cheie din pudra de cacao sunt flavonoidele – antioxidanți care stimulează funcțiile cognitive. Potrivit studiilor, consumatorii de ciocolată neagră sau ciocolată caldă au un flux sangvin mai bun la nivelul creierului – atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Iar o circulație sangvină cerebrală bună înseamnă o cogniție mai bună în general.

Omega-3

Creierul uman este alcătuit în mare parte din grăsime, motiv pentru care are atât de multă nevoie de acizi grași esențiali. Omega-3 constituie o hrană esențială pentru structura și buna funcționare a celulelor creierului. Consumate cu regularitate, aceste grăsimi susțin în mod deosebit memoria.

Experții recomandă 2-3 porții de pește pe săptămână. Dar dacă nu vă place gustul de pește, puteți lua în considerare administrarea unui supliment de Omega-3, în doze de 500 – 1000 mg pe zi.

Gingko biloba

Această plantă îmbunătățește circulația sangvină în corp, mai ales la nivel cerbral. Ginkgo biloba susține memoria de scurtă durată și îmbunătățește abilitățile de gândire. Poate întârzia declinul cognitiv la vârstnici.

Potrivit unei recenzii din 2023, realizată pe 1,642 de persoane, ginkgo biloba administrată în paralel cu medicamentele pentru demență ajută la îmbunătățirea vocabularului. Planta s-a dovedită utilă în formele de demență ușoară.

Alte adjuvante pentru creier și memorie

Din categoria altor plante care susțin memoria și concentrarea, fac parte: Ashwaghanda, Guarana, Ginsengul și Bacopa. O parte din aceste ingrediente le găsiți în suplimentul Memoria & Concentrazione de la Equilibra.

Surse: Remedies and Recipes / Healthline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *