BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate

Dieta ketogenică, recomandată în multe afecțiuni medicale

Dieta ketogenică este, la ora actuală, ”pe val”, fiind recomandă nu doar pentru a pierde din kilogramele în plus, ci și pentru a însoți și a potența tratamentele multor afecțiuni medicale. Și, din fericire, rezultatele nu întârzie să apară, mai ales că multe persoane nu au interdicție în a o urma.

Ce știi despre corpii cetonici?

Înainte de a afla care sunt acele afecțiuni medicale în care dieta ketogenică este de mare ajutor, trebuie să vorbim un pic despre corpii cetonici. Știi ceva despre ei? Dacă nu, îți spunem noi că aceștia sunt de fapt combustibilul metabolic solubil, care are capacitatea de a pătrunde în celulă, inclusiv în neuron prin traversarea barierei sânge-creier, fiind utilizați ca sursă de energie intracelulară, fără prezența insulinei.

Trei compuși: acid acetic, acid β-hidroxibutiric și acetonă intră în alcătuirea acestora, iar formarea acestora are loc în mitocondriile celulelor hepatice în situațiile în care celulele corpului nu mai primesc suficientă glucoză, fiind nevoite să utilizeze grăsimile ca sursă de energie.

Cum interpretezi prezența corpilor cetonici în urină?

Atunci când în urma unei analize medicale se observă prezența corpilor cetonici în urină, prima întrebare care apare este una firească: este de bine sau de rău?

Dacă urmezi o cură de slăbire, prezența acestora în urină este un semn bun, este dovada că organismul consumă din depozitele de grăsimi corporale, așa că ești mai aproape de a-ți vedea visul cu ochii, de a pierde din multele kilograme în plus.

În schimb, dacă ești diabetic, lucrurile nu stau deloc bine, iar prezența corpilor cetonici în urină reprezintă un semnal de alarmă prin care organismul te atenționează că trebuie să faci ceva rapid pentru a-ți regla nivelul glicemiei. În acest caz, corpii cetonici apar în urină la glicemii mai mari de 250 mg/100 sau mai mici de 60 mg/100. Se impun măsuri imediate sau trebuie contactat medicul.

O soluție pentru tine

De multe ori, în aceste cazuri, medicul diabetolog nu poate fi la dispoziția ta oricând ai nevoie. De aceea, avem pentru tine o soluție, până ajungi la medic, și care se dovedește a fi de mare ajutor. Este vorba despre Pachetul promoțional Glicemic Suport + KETO-TEST gratuit, pe care îl poți găsi chiar aici și care are următoarele acțiuni:

• Adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;

• Stimulează funcționarea pancreasului;

• Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;

• Stimulent al metabolismului glucidelor;

• Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;

• Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;

• Stimulent gastric și hepatic.

De asemenea, testele rapide pentru măsurarea nivelului corpilor cetonici din urină (cetonurie) reprezintă o modalitate comodă și extrem de utilă în monitorizarea dezechilibrului glicemiei în diabet și a procesului de ardere a grăsimilor corporale în curele de slăbire.

Afecțiuni medicale, ținute sub control cu dieta ketogenică

Există numeroase afecțiuni medicale unde dieta ketogenică se dovește de un real ajutor.

Epilepsie

Una dintre cele mai grave afecțiuni medicale este și epilepsia. Au fost realizate numeroase studii medicale care au scos în evidență și faptul că, de fapt, carbohidrații acționează ca și excitanți ai bolii. În momentul în care stilul alimentar adoptat îi exclude, simptomele acestei afecțiuni medicale scad semnificativ în intensitate.

Obezitate

În cadrul dietei ketogenice, grăsimea corporală este folosită drept sursă de energie. S-a vrut să se observe dacă acest fenomen duce la pierderea în greutate, iar rezultatul a fost cel așteptat. De fapt, dieta ketogenică are rezultate mult mai bune, fiind mai eficientă chiar și în comparație cu alte diete, în care se promova renunțarea la grăsimi.

Diabet

Cu ajutorul alimentelor permise în cadrul acestei diete, glicemia scade în mod natural, ceea ce înseamnă că una dintre cele mai grave afecțiuni medicale, diabetul, are de acum un dușman de temut. Fie că ești pre-diabetic sau ai diabet tip 2, dieta ketogenică este cea indicată pentru tine.

O mai mare putere de concentrare

În afară de beneficiile despre care am vorbit ceva mai sus, există și unele studii medicale care au demonstrat că dieta ketogenică reprezintă o bună sursă de energie pentru creier. Îmbunătățirea capacității cognitive în urma acestei diete a fost demonstrată științific.

Un ”boom” de energie

Chiar dacă nu se numără printre acele afecțiuni medicale care pun în pericol viața, starea de oboseală permanentă nu trebuie ignorată. De aceea, pentru a face față cu succes provocărilor de peste zi – la job și acasă, recurgi la tot felul de trucuri: consumi multă cafea, energizante și altele asemănătoare.

De fapt, soluția este mult mai simplă decât crezi. Decât să apelezi la acele surogate de mai sus, care în timp nu fac decât să îți afecteze starea de sănătate, începe să aplici principiile dietei ketogenice. Nu doar că organismul tău va funcționa mai bine, dar vei avea parte și de un adevărat ”boom” de energie. În plus, ca un mic bonus, nu vei mai simți nevoia să ronțăi permanent ceva.

Reglează nivelul tensiunii arteriale

Afecțiunile cardiovasculare sunt mai frecvente decât ai vrea să recunoști și, din cauza stilului de viață dezordonat, cu mese neregulate, prea puțină mișcare și stres cât cuprinde, acestea apar la vârste din ce în ce mai tinere.

Nu este de mirare că una dintre cele mai întâlnite afecțiuni medicale este și hipertensiunea arterială. Majoritatea dintre cei diagnosticați cu această boală recurg imediat la medicația recomandată de medicul cardiolog și speră că în acest fel vor avea parte de o reglare a valorilor tensiunii arteriale. Din păcate, nu este suficient. De aceea, au fost efectuate mai multe cercetări, iar în urma acestora s-a ajuns la concluzia că dieta ketogenică ajută la scăderea hipertensiunii arteriale.

Scade nivelul colesterolului

Multe persoane susțin că în urma analizelor medicale au avut surpriza să descopere că au valori ridicate ale trigliceridelor sau ale colesterolului ”rău”. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ele considerau că au un stil de viață sănătos. Și atunci, ce este de făcut? Răspunsul este simplu: urmați dieta ketogenică!

Mai mulți oameni de știință au analizat efectele dietei ketogenice în cazul persoanelor care aveau valori mari ale trigliceridelor și ale colesterolului. Rezultatele au fost unele mai mult decât surprinzătoare, pentru că vorbim de un stil alimentar bogat în ”grăsimi”. Se pare că acest stil alimentar este mai mult decât benefic în cazul acestor afecțiuni, pentru că s-au reușit scăderi ale nivelului trigliceridelor și ale colesterolului.

O piele frumoasă

Chiar dacă nu acesta era scopul tău atunci când ai început să urmezi dieta ketogenică, vei remarca și tu, cu siguranță, o îmbunătățire a aspectului pielii. Va fi mult mai sănătoasă, iar acele semne ale îmbătrânirii premature care își făceau loc pe pielea ta, acum au dispărut ca și cum nu ar fi fost. Fantastic, nu-i așa?

La tine cum este? Ai observat vreo îmbunătățire a stării de sănătate de când urmezi dieta ketogenică?


Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *