BioElemente în presă, Sănătate

Esyon si secretele din spatele unui somn liniștit la bebeluși

Esyon

Somnul bebelușului este un subiect necunoscut pentru majoritatea părinților, mai ales în cazul celor care se află pentru prima dată în acest nou rol. Unii bebeluși dorm toată noaptea, în timp ce alții se trezesc din oră în oră sau au un somn agitat. O solutie pentru aceasta problema ar putea-o reprezenta Esyon.

Studiile arată că 80% din bebelușii cu vârsta de până la 3 luni se trezesc noaptea, iar până la vârsta de un an se trezesc cu regularitate noaptea, plâng și sunt agitați. Nu există un program fix de somn în cazul bebelușilor, însă îl poți ajuta să aibă un somn cât mai liniștit, pentru bucuria întregii familii.

Bebeluș liniștit, părinți fericiți – de ce este atât de important somnul?

În primele luni de viață ale bebelușului, părinții sunt epuizați atât fizic, cât și psihic. Nu te poți odihni așa cum o făceai înainte, nu poți comunica cu cel mic pentru a vedea de ce plânge și de ce are nevoie.

Motivele pentru care un bebeluș nu doarme noaptea sau doarme agitat sunt multiple: foame, sete, este prea obosit sau suprastimulat, îi ies dințișorii, are colici sau are alte dureri sau pur și simplu își dorește atenție și să fie alături de mami și tati.

Un somn agitat al bebelușului atrage după sine și un somn agitat al părinților, iar dacă unul dintre părinți lucrează, s-ar putea ca productivitatea acestuia la locul de muncă să îi fie afectată din cauza oboselii și a extenuării.

Așadar, somnul este important atât pentru bebeluș, cât și pentru părinți și restul familiei. Există multe metode de calmare a bebelușului, promovate de specialiști.

Spre exemplu, unii susțin că nu trebuie să alergi imediat la copil dacă acesta se trezește din somn și plânge, ci trebuie să îl lași o anumită perioadă de timp înainte de a-l liniști, așa numita metodă a plânsului controlat.

Și chiar dacă uneori această metodă este eficientă, pentru un părinte este destul de greu să își audă copilul plângând și să nu meargă la el imediat să îl liniștească.

Un somn liniștit ajută bebelușul să se dezvolte atât din vedere fizic, cât și mental. Studiile au arătat faptul că atunci când somnul bebelușului este întrerupt sau agitat, sistemul său imunitar are de suferit, el fiind mult mai predispus la răceli și gripe.

În general, nou-născuții sau sugarii au nevoie de 18 – 20 h de somn/zi pentru a se dezvolta corespunzător. Dar cum îi asiguri copilului un somn atât de lung și liniștit?

Esyon, secretul din spatele unui somn liniștit la nou-născuți

Pe piață există puține produse care promit să asigure bebelușului un somn liniștit, iar părinților nopți cât mai odihnitoare. În primul rând, pentru că este greu să asiguri ingrediente naturale, eficiente și de calitate pentru un asemenea produs.

Pe piață există puține produse care promit să asigure bebelușului un somn liniștit, iar părinților nopți cât mai odihnitoare. În primul rând, pentru că este greu să asiguri ingrediente naturale, eficiente și de calitate pentru un asemenea produs.

Esyon conține o combinație unică de ingrediente active: flori de tei, passiflora, mac californian și melatonină, fiecare având beneficii asupra somnului bebelușului!

• Flori de tei: nu mai este un secret faptul că florile de tei au efect calmant și relaxant, studiile demonstrând că extractul de flori de tei reduce comportamentul anxios, inclusiv în cazul bebelușilor.

• Passiflora (floarea patimilor): este o plantă cu proprietăți inhibitoare asupra sistemului nervos central, fiind folosită de multe ori pentru stările de anxietate, de iritabilitate nervoasă, dar și pentru insomnii sau tratarea colitelor. Studiile realizate au demonstrat că floarea patimilor îmbunătățește calitatea somnului și ameliorează stările de agitație.

• Macul californian: este o plantă medicinală folosită de mii de ani la dureri și insomnie, apreciată pentru proprietățile sale de a calma durerile și de a favoriza un somn liniștit. Macul californian este recomandat în mod special pentru tratarea stărilor nervoase și a anxietății.

• Melatonina: hormon produs în mod natural de organismul nostru, numit de multe ori și „hormonul somnului”, are puterea de a induce somnul. Suplimentele cu melatonină sunt extrem de populare în rândul persoanelor care suferă de insomnii, dar poate fi folosit fără niciun fel de problemă și în cazul bebelușilor.

Toate aceste ingrediente naturale ajută la relaxarea și la reducerea agitației în cazul bebelușilor, contribuind la un somn mult mai liniștit. Pe lângă ingredientele naturale, Esyon are în componența sa și vitamina B6 care contribuie la reducerea oboselii.

Spre deosebire de restul produselor destinate somnului liniștit al nou-născutului alăptat, Esyon conține doar componente naturale ce nu afectează în niciun fel sănătatea bebelușului și nici nu produce efecte secundare.

Modul de administrare al suplimentului alimentar Esyon este extrem de simplu, aproape 2 ml administrați cu jumătate de oră înainte de somn.

Somnul bebelușului va fi astfel mai lung și fără momente de agitație prea multe.

Iar părinții vor fi fericiți că se vor putea odihni mai mult și vor fi mult mai productivi la locul de muncă sau la treburile casnice.

Să nu uităm însă că dispoziția pe care părinții o au la finalul zilei influențează mult și calitatea somnului bebelușului! Părinții obosiți sau agitați vor induce această stare și bebelușului care la rândul său va avea un somn agitat, pe reprize.

Poți vedea această situație ca un ciclu: dacă bebelușii nu se odihnesc suficient de bine, părinții vor fi obosiți și agitați și vor transmite această stare bebelușului care cu siguranță nu va avea parte de un somn prea bun.

Acest ciclu poate fi întrerupt cu ajutorul picăturilor Esyon – un somn liniștit pentru bebeluș, o stare de dispoziție bună și mai multă energie pentru părinți, armonie în familie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *