Sănătate

Obiceiul zilnic care poate încetini pierderea memoriei cu 3-7 ani și modificările asociate cu Alzheimer la nivelul creierului

Obiceiul care previne pierderea memoriei

Am devenit o populație atât de sedentară, încât experții în sănătate sunt nevoiți să „prescrie” pacienților mișcare fizică zilnică. Activitatea fizică este un factor esențial pentru menținereaa vitalității, rezistenței și sănătății organismului. Însă un impact major îl are asupra creierului.

Potrivit unui studiu, recent, apărut în jurnalul „Nature Medicine”, cel puțin o oră de mers pe jos zilnic aduce beneficii semnificative creierului și inimii.

Mișcarea fizică contribuie la încetinirea acumlării de proteine asociate cu pierderea memoriei. Totodată, întârzie declinul cognitiv la persoanele care au deja un început de Alzheimer.

Obiceiul zilnic care ajută la păstrarea memoriei

Mersul pe jos în fiecare zi ne ridică starea de spirit, dându-ne o dispoziție mai bună, dar susține totodată și sănătatea cognitivă.

Potrivit neurologului Wai-Ying Wendy de la Spitalul General din Boston, mișcarea fizică încetinește modificările asociate cu maladia Alzheimer de la nivelul creierului.

5.000-7.500 pași pe zi

Studiul menționat mai sus a arătat că vârstnicii cu început de Alzheimer care merg pe jos mai mult în fiecare zi au acumulări mai mici de proteine dăunătoare în creier. Se pare că mișcarea fizică menține agerimea minții și păstrează memoria mai mult timp.

Cercetătorii de la Spitalul General din Massachusetts au monitorizat timp de 10 ani circa 300 de adulți cu vârsta cuprinsă între 50 și 90 de ani. Datele studiului arată că la cei care au mers 3.000-5.000 de pași pe zi, pierderea memoriei a încetinit cu 3 ani.

Beneficiile au fost și mai mari la cei care au parcurs între 5.000 și 7.500 de pași pe zi. Pierderea memoriei a fost întârziată cu circa 7 ani.

Aceste efecte s-au văzut în procesul de acumulare de tau (proteina asociată cu declinul memoriei), care a fost încetinit datorită mișcării fizice.  

Mersul pe jos întârzie modificările asociate cu Alzheimer

În maladia Alzheimer, proteina tau devine anormală și generează toxicitate la nivelul creierului. În consecință, are loc o deteriorare a celulelor nervoase, care duce la pierderea memoriei. Este de asemenea afectată comunicarea dintre celule și apariția bolii Alzheimer.

Mersul pe jos nu trebuie privit ca un tratament, ci ca pe un obicei sănătos pentru creier – și nu numai. Nu ne costă nimic să facem zilnic plimbări ușoare, care ne ajută să ne conserva mai mult timp memoria și funcțiile cognitive.

Mișcarea regulată, împreună cu un somn bun, o dietă variată și un control eficient al stresului contribuie la protejarea sănătății mentale pe termen lung.

Neurologul Richard Isaacson, direct al Institutului de Boli Neurodegenerative din Florida spune că pentru persoanele care au și alte boli – precum prediabet, obezitate abdominală sau hipertensiune arterială, 5.000 de pași pe zi nu sunt suficienți.

Sursă: Mercola / CNN Health

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *