BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate, Sport

Un organism puternic, cu ajutorul HGH

Fiecare dintre noi ne dorim un organism puternic, unul care să facă față cu succes provocărilor la care este supus zilnic – și nu sunt chiar puține. Există numeroase metode care susțin că reușesc să îndeplinească această dorință a oamenilor din toate timpurile, dar dacă vrei una care să aibă efect, atunci alege una care să se bazeze pe stimularea naturală a hormonului uman de creștere – HGH.

Efecte benefice pentru un organism puternic

HGH are efecte benefice atunci când ai în vedere un organism puternic. Acesta îmbunătățește funcția cardiacă, lipoliza, dezvoltă masa musculară, îmbunătățește performanțele sportive, memoria are parte și ea de un tratament aparte, libidoul este mult îmbunătățit, iar sistemul imunitar devine din ce în ce mai puternic.

Suplimente naturale, pentru un organism puternic

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nivelul acestui hormon scade. De aceea, pentru a ne menține tineri, și a avea un organism putrnic, poate cea mai bună și eficientă metodă de a completa HGH este să utilizezi asnumite suplimente alimentare. Ai grijă însă să alegi doar ce este mai bun pentru tine, și nu te lăsa înșelat de aparențe.

După cum susțin specialiștii, creșterea energiei și a hormonului de creștere este găsirea acelui supliment nutritiv care să conțină o cantitate suficientă din fiecare dintre aminoacizii de mai jos. Există mai multe suplimente cu aminoacizi care îndeplinesc aceste deziderate și unul dintre cele mai bune este și Menține-te Tânăr – HGH, un supliment pentru activarea hormonului de creștere și care poate fi procurat chiar de aici.

L-Arginină, pentru persoanele active

Cei care merg frecvent la sală, au auzit mai multe despre L-Arginină, care este aminoacidul implicat în procesul de sinteză al proteinelor în organism. Deoarece proteinele contribuie la creșterea masei musculare, L-Arginina se recomandă ca administrarea lui să nu lipsească pentru sportivii de performanță, dar și cei care merg la sală. De asemenea, L-Arginina este esențial pentru eliberarea hormonului de creștere, așa că se recomandă ca acesta să nu lipsească atunci când vine vorba despre dezvoltarea copiilor.

Previne apariția afecțiunilor cardiovasculare

Din ce în ce mai mulți oameni se plâng de probleme cu inima. Din fericire, L-Arginina are un efect benefic, prin faptul că împiedică formarea cheagurilor care pot bloca arterele, și care duc la apariția a numeroase afecțiuni cardiocasculare.

Îmbunătățește fertilitatea masculină

Deși nu atât de des întâlnită, infertilitatea masculină este o problemă, iar mulți tineri constată cu surprindere că au probleme la acest capitol. Prin administrarea unui supliment natural care conține L-Arginină se reușește atât creșterea numărului, și motilitatea spermatozoizilor.

Performanțe sportive îmbunătățite

Printre alte beneficii ale Argininei, se numără și faptul că îmbunătățește performanțele sportive, așa că te poate ajuta să îți vezi visul devenit realitate mai repede decât crezi.

De asemenea, întărește sistemul imunitar, îți face cadou un organism puternic, și favorizează vindecarea mai rapidă a rănilor.

Ornitina elimină amoniacul din organism

Acest aminoacid, atunci când este utilizat împreună cu arginină și citrulină, ajută la eliminarea amoniacului din organism. Printre alte efectele ale acestuia se mai numără și faptul că menține nivelul normal de arginină, susține integritatea țesuturilor, dermei și masei musculare, susține stimularea hormonului de creștere și metabolizează grăsimea corporală, aflată peste limitele normale.

Glicina grăbește însănătoșirea organismului

Atunci când ai în vedere un organism puternic, glicina nu trebuie să-ți lipsească. Ea este esențială pentru buna funcționare a sistemului nervos central, a sănătății prostatitei. O mare parte din glicină se regăsește în piele și țesuturile conjunctive, ceea ce înseamnă că acest aminoacid te ajută la însănătoșirea mai rapidă. Administrată pe cale orală, glicina duce la creșterea nivelului hormonilor de creștere.

Studii în domeniu au demonstrat că L-Arginina, L-Ornitina și L-Glicina stimulează secreția de HGH mult mai eficient atunci când sunt administrați împreună, cum este și cazul suplimentului ”Menține-te tânăr”.

L-Lizina reface țesuturile

Producerea anticorpilor, hormonilor și enzimelor este posibilă cu ajutorul acestui aminoacid, care se dovedește a fi de mare ajutor și în ceea ce privește formarea colagenului și în refacerea țesuturilor. Totodată, faptul că lizina contribuie la construirea proteinei musculare, se recomandă administrarea ei pentru refacerea organismului după operații și accidente în sport.

Hormonul tinereții

Hormonul tinereţii este denumirea sub care este cunoscut hormonul uman de creştere, se dovedește a fi indispensabil în ceea ce privește etapele de creştere şi regenerare ale organismului, deoarece stimulează creşterea ţesuturilor musculare, formarea cartilajelor şi a oaselor şi creşte semnificativ puterea fizică.

Hormonul uman de creştere joacă un rol important în a ne păstra un organism puternic și tânăr, chiar după ce procesul de creștere s-a încheiat demult. Multe dintre vedetele de la Hollywood apelează la el pentru a se menține mereu în formă, iar dacă atunci când le vezi strălucitoare și parcă mereu tinere pe covorul roșu, să știi că nu doar operațiile estetice sunt ”vinovate” de look-ul lor.

Scade o dată cu vârsta

După ce procesul de creștere s-a încheiat, nivelul hormonului de creștere scade, pentru ca în jurul vârstei de 50 de ani să devină foarte mic. De aceea este necesar să ne completăm dieta cu aminoacizi, vitamine și substanțe nutritive care ajută la stimularea producerii acestuia.

Printre beneficiile de care poți avea parte dacă apelezi la ”Menține-te tânăr”, enumerăm doar câteva:

• Încetinește apariția simptomelor de îmbătrânire;

• Crește masa musculară, reduce atrofia musculară;

• Reface forța vitală și energizează corpul;

• Impiedica formarea țesutului adipos excesiv, reduce celulita și obezitatea;

• Ajută la regenerarea celulelor pielii;

• Stopează căderea și încărunțirea părului;

• Stimulează creșterea și dezvoltarea oaselor și a țesuturilor;

• Este un precursor hormonal care stimulează producția de insulină și somatomedină de către ficat (doi hormoni anabolizanți);

• Elimină stările de oboseală, ameliorează performanțele psihice și stabilitatea emoțională;

• Îmbunătățește memoria, reduce depresia și anxietatea, îmbunătățește calitatea somnului;

• Crește densitatea oaselor, reduce riscul de aparitie a osteoporozei;

• Stimulează funcția cardiacă și întărește inima, crește debitul cardiac;

• Reglează metabolismul glucidic, lipidic, proteic.

Atenție la deficiența de HGH

De regulă, organismul resimte din plin deficiența de HGH. Printre neplăcerile care pot apărea se numără și scăderea densității minerale a oaselor (risc de osteoporoză), reducerea mobilității, diminuarea funcțiilor cardiace, tulburări cardiovasculare, creșterea țesutului adipos al organismului, reducerea masei musculare, slăbirea sistemului imunitar etc.

Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *