Frumusețe

Cum putem lupta natural împotriva acneei?

Ce este acneea?

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni medicale cu care ne confruntăm măcar o dată în viață este acneea. Ea apare predominant în adolescență, dar poate afecta persoane din toate categoriile de vârstă, de la nou-născuți și sugari până la persoane de vârsta a treia.

Cum putem, totuși, lupta împotiva ei, cu armele pe care le avem la îndemână? Pentru a putea combate acneea, trebuie mai întâi să înțelegem mecanismul prin care aceasta apare, putând astfel ulterior să prevenim cauzele sau să tratăm efectele.

De cele mai multe ori, acneea se produce prin înfundarea porilor pielii, situație ce apare în urma excesului de sebum de la nivelul epidermului (stratul superficial al pielii).

Sebumul este secretat de glandele sebacee, glande ce se gasesc în cantități mai mari pe față, pe gât și pe spate. Acesta este un ulei natural protector, iar producția în exces duce la îngrășarea mai rapidă a părului, la apariția porilor dilatați, a punctelor negre și a acneei la nivel cutanat.

Infecțiile, deși nu sunt o cauza a acneei, pot înrăutăți situația persoanelor care suferă de această afecțiune. Deci, putem spune ca acneea are cauze multifactoriale precum: celulele moarte ale pielii, excesul de sebum, infecțiile bacteriene si dereglările hormonale.

Cum putem preveni acneea?

  1. 1. Un ten curat ține coșurile la distanță

Pentru a îndepărta excesul de sebum, tenul trebuie menținut curat în permanență. Pentru aceasta, vom folosi apa, încercând sa evităm pe cât posibil săpunul (oricât este de fin, săpunul usucă foarte tare pielea). De asemenea, după igienizarea feței, se recomandă utilizarea unei creme cu extract de gălbenele (gălbenelele sunt cunoscute pentru proprietățile lor antiseptice).

  1. 2. O alimentație corectă previne apariția coșurilor

Pentru prevenirea și tratarea acneei avem nevoie de vitamine, în principal de vitamina A și B3.

Printre alimentele bogate in vitamina A avem:

  • Morcovi;
  • Spanac;
  • Pătrunjel
  • Ardei gras roșu crud
  • Salata verde
  • Cartofii
  • Pepene galben/verde
  • Caise
  • Grapefruit
  • Papaya
  • Prune
  • Portocale

Dintre alimentele bogate în vitamin B3, cunoaștem:

  • Ciuperci crimini crude
  • Ton
  • Sparanghel
  • Somon
  • Mazăre verde
  • Vinete
  • Arahide
  • Zmeură
  • Conopidă
  • Fasole verde
  • Semințe muștar
  • Pepene galben.

De asemenea, se încercă evitarea, pe cât posibil, a dulciurilor și a mâncărurilor prăjite.

  1. 3.      Argila poate face minuni

Argila este un ingredient minune când vine vorba de acnee. Se amestecă puțină argilă cu 2-3 lingurițe de zeamă de lămâie, până când cele două se omogenizează. Se aplică pe tenul curat, se lasă sa acționeze 10-20 de minute, după care se indepărtează cu apă călduță.

  1. 4.      Castravetele – ingredientul din majoritatea cremelor antiacneice

Castravetele este ingredientul prezent în multe dintre cremele anti-acneice de pe piață. De aceea, putem folosi felii de castravete proaspăt pe care le lăsăm să acționeze timp de 20 de minute.  Castravetele este un excelent tonic și previne apariția acneei și a punctelor negre.

Totuși, dincolo de toate aceste proceduri naturiste, noi va recomandăm cu căldură RENU 28, gelul ce oferă suportul esențial tuturor mecanismelor celulare din corp. Cu vârsta, organismul produce din ce în ce mai puține molecule de semnalizare redox, scăzând abilitatea organismului de a lupta cu factorii externi și cu îmbătrânirea. Însă produsele ASEA, printre care și gelul RENU 28, bazate pe moleculele de semnalizare redox, pot înclina balanța și pot oferi organismului dumneavoastră sprijinul de care are nevoie în lupta cu amenințările externe. De ce avem încredere în el? Deoarece aceste două produse remarcabile au girul unor mari institute de cercetări, cum ar fi Dermatest din Germania, BioAgilytix și Stevens & Associates din SUA. Mai credem în tehnologia și știința din spatele produsului, credem în munca zecilor de medici, fizicieni si chimiști care au lucrat la descoperirea beneficiilor pe care moleculele de semnalizare redox le au în organismul nostu. Ce te costă să te convingi și tu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *