Nivelul corpilor cetonici din urină: tot ce trebuie să știți

Atunci când celulele corpului nu dispun de glucoză suficientă, ele sunt nevoite să folosească grăsimile ca sursă de energie și astfel apar corpii cetonici. Cu alte cuvinte, aceștia se formează prin intermediul arderii acizilor grași, cunoscuți drept combustibilul metabolic solubil ce are capacitatea de a pătrunde în celulă. Prin  urmare, este extrem de important de ținut sub control și de monitorizat nivelul corpilor cetonici din urină.

Mai mult decât atât, cercetătorii susțin ideea conform căreia cea mai frecventă cauză ce determină nivelul ridicat al corpilor cetonici din urină, rămâne diabetul zaharat. În asemenea circumstanțe, dacă aceștia nu sunt depistați în timp util, crește riscul apariției cetoacidozei diabetice pe măsură ce pH-ul sangvin scade, iar valorile glicemiei depăşesc 250 mg/dl, situație care poate avea consecințe extrem de grave din punct de vedere al sănătății.  

Așadar, dacă ai în familie cazuri de diabet zaharat, atunci este cu atât mai important pentru aceștia să își monitorizeze frecvent nivelul corpilor cetonici din urină. De asemenea, există câteva simptome prevestitoare ale prezenței acestora, după care te poți ghida până la vizita medicului, printre care se numără: urinările frecvente, deshidratarea sau setea exagerată, stări de greață și vomă, îngreunarea respirației, sau manifestarea unor stări de confuzie și dezorientare. 

Acum că ai înțeles cât este de necesar pentru sănătatea ta și a celor dragi să cunoști nivelul corpilor cetonici din urină, echipa Bio Elemente îți vine în ajutor cu o propunere revoluționară capabilă să îți ușureze viața considerabil, mai ales dacă suferi de diabet zaharat – este vorba despre testele rapide concepute special pentru depistarea corpilor cetonici din urină!  

Cu ce anume diferă de testele clasice pentru cetone? Ei bine, prin însăși faptul că nu reprezintă un dispozitiv, care pentru a indica nivelul corpilor cetonici, necesită realizarea unei mici înțepături în deget, deloc plăcută. Cu toții știm că mâinele sunt cele care cel mai adesea intră în contact cu corpurile străine pe suprafețele cărora sunt prezente mii de bacterii. Deci, o înțepătură în deget, fie ea cât de mică, nu aduce doar durere, ci și microbii de care încercăm să ne ferim. 

Eficiența acestui tip de teste rapide ce determină nivelul corpilor cetonici din urină, pe lângă faptul că NU provoacă răni deschise, este redată de simpla metodă de folosire a acestora, cât și de faptul că sunt ușor de transportat. Și asta nu e tot! Realizarea acestor teste rapide se poate face chiar și înainte de masă, prin simpla utilizare a toaletei. În acest fel, puteți adopta o alimentație potrivită nivelului glicemic, acesta având o strânsă legătură cu nivelul corpilor cetonici din urină.  

Și dacă tot am adus în discuție nutriția, ne-am gândit să vă aducem la cunoștință despre faptul că specialiștii sunt de părere că un stil alimentar în componența căruia carbohidrații sunt în număr redus, cum este și cazul dietei ketogenice, este cea mai bună alegere atunci când vine vorba despre lupta cu cei doi mari dușmani ai omului modern: obezitatea și diabetul. Astfel, în cazul persoanelor cu diabet, nivelul corpilor cetonici din urină indică un dezechilibru în alimentație.  

Noi știm că pentru a-ți ajuta organismul este nevoie de hrană diversificată, așa că am pregătit pentru tine o listă de compuși naturali, ce susțin funcțiile de metabolizare a glucozei. Există mai multe alimente recomandate în dieta ketogenică, printre care se remarcă grăsimile și proteinele, cu ajutorul cărora se pot alcătui mese bogate în preparate din carne, ouă, brânzeturi, pește, unt, uleiuri, nuci și semințe. În ceea ce privește legumele indicate, puteți să adaugați în alimentația dvs. salata verde, roșiile, avocado, ridichile, ciupercile și varza.

Având o nutriție echilibrată și un stil de viață centrat pe necesitățile proprii ale organismului, aportul de glucoză din alimentație poate fi ajustat cu precizie, dar se poate ajunge și la micșorarea sau stoparea dozajului de medicamente administrate pentru diabet.

Acum că știi și care este cea mai eficientă metoda de testare a nivelul corpilor cetonici din urină, îți rămâne doar să te delectezi împreună cu cei dragi cu mese bine stabilite și să vă bucurați împreună de starea de bine! 

Așteptăm cu interes să ne povestești în comentarii despre felul în care te-au ajutat aceste informații atent selecționate pentru tine!


Ți-a plăcut acest acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *