Evitarea instalării diabetului este primul pas pe care îl poți face pentru ca această afecțiune să pună stăpânire pe viața ta. De aceea, dacă știi că ești predispus la această boală, fii atent/ă la prediabet, adică acea stare în care glicemia este mai mare decât în mod normal. Cu atât mai mult cu cât nu există unele simptome care să te pună în gardă, iar uneori poate fi prea târziu.
Factori de risc care pot duce la apariția diabetului
Medicii diabetologi susțin că există mai mulți factori de risc care pot duce la apariția diabetului de tip 2. Cei mai cunoscuți sunt: obezitatea, lipsa de mișcare fizică și vârsta mai mare de 45 de ani. Dar, cu toate acestea, diabetul poate apărea la orice vârstă. De aceea se recomandă mai multe măsuri necesare evitării instalării diabetului.
Diabetul, o afecțiune ”tăcută”
Majoritatea specialiștilor denumesc diabetul drept ”boala tăcută”, deoarece simptomele nu apar decât prea târziu. Cu toate acestea, nivelul crescut al zahărului din sânge se manifestă prin sete excesivă, urinare frecventă, vedere neclară sau stare de oboseală care nu mai trece cu nimic.
Măsuri împotriva instalării diabetului
Sunt cinci măsuri împotriva instalării diabetului, pe care medicii ne sfătuiesc să le urmăm dacă vrem să ținem departe de noi această afecțiune. Le vom detalia și noi, în continuare.
Începe să pierzi în greutate
Dacă ai multe kilograme în plus, este timpul să spui STOP și să începeți să pierdeți rapid din ”balast”. Începe acum să eviți prăjelile, făinoasele, dulciurile, produsele de patiserie, și îndreaptă-vă atenția către o alimentație sănătoasă. Poți reduce porțiile, să urmezi o dietă personalizată prescrisă de un nutriționist, sau să îți creezi singuri un stil alimentar care să îți ofere vitaminele și mineralele de care ai nevoie, dar care te scapă și de kilogramele în plus!
Suplimente alimentare pentru a ține sub control glicemia
Există unele suplimente alimentare care te pot ajuta să îți ții sub control glicemia și astfel să previi semnele instalării diabetului. Alege-le însă doar pe cele mai bune pentru tine, naturale. Din fericire, acum există posibilitatea ca reglarea glicemiei să se realizeze și cu ajutorul ingredientelor din natură, precum cele din Glicemic Suport, un supliment alimentar natural pentru echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, pe care îl poți găsi chiar aici. Beneficiile acestuia pentru organism sunt însă mult mai multe, și dintre acestea amintim:
• Este un excelent adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
• Stimulează funcționarea pancreasului;
• Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
• Bun stimulent al metabolismului glucidelor;
• Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
• Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
• Stimulent gastric și hepatic.
Schimbarea stilului alimentar
Schimbarea stilului alimentar se impune atunci ai în vedere ținerea sub control a valorilor glicemiei. O farfurie corectă este cea care are următoarele proporții: jumătate este ocupată de legume care nu conțin amidon, un sfert de legume cu amidon, iar restul să fie proteină. Atenție însă la carbohidrați, deoarece aceștia cresc valorile glicemiei.
Mai multă mișcare
Dacă erai genul care prefera să se deplaseze cu autoturismul chiar și până la magazinul din colț, atunci este timpul ca lucrurile să se schimbe. Vei pierde mult mai ușor în greutate, iar problema instalării diabetului va fi mult îndepărtată dacă alegi să faci ceva mai multă mișcare. O jumătate de oră de mers pe jos, în pas alert, măcar de cinci ori pe săptămână, este suficientă.
O odihnă corespunzătoare
Atunci când nu te odihnești așa cum trebuie, iar cele 7-8 ore de dormit pe noapte au devenit deja un lux, ai toate șansele să ajungi ca, la un moment dat, să suferi de diabet. De aceea, încearcă pe cât posibil, să te odihnești suficient, să-i oferi organismului răgazul necesar să se refacă pentru o nouă zi. Renunță la băuturile care te energizează consumate înainte de culcare, evită consumul de alcool și, dacă se poate, îți poți crea un fel de rutină a somnului.
Un diagnostic venit prea târziu
De multe ori, diagnosticul de diabet este venit mult prea târziu, pentru că persoana respectivă a ignorat pur și simplu semnalele pe care organismul i le transmitea. Deși în țara noastră există seturi noi de recomandări în ceea ce priveşte tratamentul şi îngrijirea persoanelor cu diabet, prea mulți bolnavi ajung să fie diagnosticaţi prea târziu, uneori chiar şi la 5-7 ani după ce boala se instalează.
Valori normale ale glicemiei
Este important ca atât în cazul bolnavilor de diabet, cât și a celor predispuși la această afecțiune, să se măsoare cu atenție valorile normale ale glicemiei. Aceasta se măsoară cel mai bine prin teste de sânge făcute pe stomacul gol.
Dimineața, pe nemâncate, glicemia unui adult sănătos trebuie să fie cuprinsă între 72 și 108 mg/dL. Un nivel al glicemiei mai mic de 70 este semnul că trebuie să te prezinți cât mai repede la medic pentru consultație. Dacă în schimb, glicemia se află sub valoarea de 50 mg/dL, riscul de hipoglicemie este foarte mare și trebuie să mergi de urgență la medic, pentru investigații suplimentare. În cazul în care glicemia este peste 215 mg/dL înseamnă că suferi de diabet, de aceea trebuie să mergi la consultație cât mai repede posibil, pentru a primi tratamentul potrivit.
Atenție la prediabet!
Mulți dintre cei care își fac analizele medicale au o valoare a glicemiei cuprinsă între 120 și 180 mg/dL pe stomacul gol. Aceste valori sunt considerate la limită, și putem vorbi acum despre faza prediabetică. Va fi, cel mai probabil, nevoie să îți faci mai des analizele, pentru a vedea cum se modifică nivelul glicemiei, iar dacă se observă o glicemie mai mare de 300 mg/dL atunci putem vorbi de o urgență medicală.
Nivelul glicemiei nu este mereu același
Chiar și la o persoană sănătoasă, nivelul glicemiei este diferit pe parcursul zilei, în funcție de alimentație. Totuși, limita normală la un adult este de 140 mg/dL după ce a mâncat, iar între mese în jur de 125 mg/dL. La un adult sănătos, glicemia pe stomacul gol este în jur de 100 mg/dL, la o persoană cu diabet este peste 126 mg/dL, iar în stadiul de prediabet este cuprinsă între 101 și 126 mg/dL.
Atenție așadar, la valorile glicemiei, și nu ignora problema diabetului. Este o afecțiune care nu poate fi vindecată, și de multe ori favorizează și apariția altor probleme de sănătate!
Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!