BioElemente în presă, Frumusețe, Nutriție, Sănătate

Scapă în mod natural de anemie și oboseală!

Chiar dacă pare greu de crezut, să știi că există o strânsă legătură între anemie și oboseală. Medicii specialiști descriu oboseala ca fiind un mod de apărare al organismului sănătos. Este, de fapt, modalitatea prin care organismul îți atrage atenția că are nevoie de o pauză, și dacă nu îți dorești să te confrunți cu neplăceri cauzate de epuizare, ar fi bine să te oprești.

Legătura dintre anemie și oboseală

Există numeroase cauze care stau la apariția cazurilor de oboseală. Printre acestea se află și anemia, cauzată de nivelul scăzut al globulelor roșii, cele care sunt responsabile oxigenul de la plămâni către celule și țesuturi. De asemenea, anemia mai poate fi cauzată de un deficit de fier în organism, un nivel scăzut al vitminelor B9 și B12, hemoragii și boli autoimune. Dacă te confrunți cu stări de oboseală, slăbicune, amețeală, respiri cu greutate, atunci este posibil să ai anemie.

Nu neglija vizita la medic

Cei mai mulți dintre oameni suferă de anemie care, de fapt, nu este o afecțiune, ci un semn prin care organismul te anunță că se confruntă cu o anumită problemă. De aceea, tratamentul pentru aceasta nu este unul general valabil, ci se prescrie în funcție de cauzele anemiei. Recomandarea noastră este să nu neglijezi vizita la medic, pentru că el este cel mai în măsură să-ți dea tratamentul potrivit, după ce înainte ai efectuat un set complet de analize.

Ai nevoie de fier!

Indiferent care este natura anemiei tale, cel mai probabil vei primi la tratament și fier, de care organismul tău are nevoie pentru a funcționa așa cum trebuie. Fierul reprezintă un element important în organism, care intră în compoziția globulelor roșii, formând hemoglobina, cea care este responsabilă pentru oxigenarea țesuturilor, dar și pentru transportarea dioxidului de carbon.

Semnele deficitului de fier

Există mai multe simptome prin care carența de fier din organism își face simțită prezența. De regulă, se manifestă prin stări de slăbiciune, paloare, deshidratarea tenului, un păr lipsit de strălucire și volum, căderea părului, palpitații, nu te poți concentra așa cum trebuie, stări de oboseală de care nu reușești să scapi chiar dacă te odihnești suficient.

Fierul are nevoie de vitamina C

După cum spuneam mai sus, tratamentul pentru anemie constă, în principal, din administrarea de suplimente alimentare care conțin fier, și chiar și consumul mai multor alimente bogate în acesta. De reținut însă că fierul este absorbit mai bine în organism dacă este însoțit de vitamina C. Nu neglija carența de fier, deoarece netratată în mod corect, aceasta poate duce la alte afecțiuni, dintre care cea mai cunoscută este anemia feriprivă. De regulă, sunt mai predispuși la o carență de fier acele persoane care au adoptat cu stil alimentar vegetarian sau vegan.

Alege cele mai bune suplimente alimentare!

Pentru că uneori este imposibil să ne procurăm din alimentație fierul necesar pentru a scăpa de anemie, o soluție excelentă este apelarea la suplimentele alimentare. Cu toate acestea, nu toate produsele de acest gen sunt la fel, așa că ai mare grijă să îl alegi pe cel mai bun. Avem noi soluția pentru tine, un supliment alimentar pe bază de fier, care contribuie la formarea normală a hematiilor și a hemoglobinei, la transportul normal al oxigenului și la reducerea oboselii și pe care îl poți găsi chiar aici.

Mai mult, produsul este îmbunătățit cu vitamina C, care contribuie la formarea normală de colagen pentru funcționarea normală a vaselor de sânge și crește absorbția de fier, precum și cu acid folic, care contribuie la reducerea oboselii.

Rolul vitaminei C

După cum spuneam ceva mai sus, vitamina C și fierul fac o ”echipă” foarte bună atunci când vine vorba despre sănătatea organismului. Absorbția fierului este îmbunătățită cu ajutorul acidului ascorbic. Prin urmare, poți apela la fructe (kiwi, fructe de pădure, citrice) sau legume (ardei gras, pătrunjel, broccoli, spanac, varză), pentru a obține această vitamină din alimentație. Atenție: fructele și legumele trebuie consumate crude, așa că le poți folosi pentru salate sau smoothie-uri delicioase.

Nu uita și de acidul folic

Dacă vrei să scapi rapid și ușor de oboseala produsă de anemie, nu trebuie să neglijezi rolul acidului folic. Poți apela fie la suplimentul pe care ți l-am recomandat, sau consumă mai multă linte, fasole uscată, mazăre, ananas și arahide. Recomandarea specialiștilor este ca atunci când suferi de anemie, să mai reduci consumul de cafea, ceai sau chiar lapte, deoarece în caz contrar fierul nu este absorbit de organism. Nu mai amintim de recomandarea generală, să uiți de alcool și/sau tutun.

Consumă alimente bogate în fier!

Te confrunți cu anemie și vrei să încerci să reglezi carența de fier din alimentație? Nicio problemă, trebuie doar să îți schimbi puțin stilul alimentar și să introduci mai multe alimente bogate în fier. În cazul în care alimentele din lista noastră nu sunt chiar pe placul tău, poți oricând apela la suplimentul alimentar pe care ți l-am recomandat mai sus. Dar, să revenim.

Carne și pește

Fierul conținut de carne și pește este absorbit mult mai bine de organism. Prin urmare, dacă nu ești vegetarian sau vegan, poți lua în calcul să consume mai multă carne sau pește, deoarece sunt cele mai bune surse de fier din natură. Carnea de vită este excelentă, la fel și ficatul de porc.

Legume cu frunze verzi

Deja zâmbești, pentru că te gândești la Popeye Marinarul și pasiunea lui pentru spanac. Ei bine, legumele verzi cum sunt spanacul, varza, varza de Bruxelles, fasolea verde, broccoli, sunt surse vegetale de fier care te pot ajuta să scapi de anemie. Începe chiar acum să le consumi, și vei vedea că și stările de oboseală se vor reduce mult în intensitate.

Cereale

Orzul, orezul şi porumbul sunt cereale bune, pe care le poți consuma cu încredere atunci când suferi de anemie. Sunt o sursă bună de fier, așa că nu le privi cu neîncredere.

Fasole şi linte

Dacă ai anemie, atunci poți consuma mai des fasole și linte, două surse excelente de fier și acid folic, dar și de fibre, care te mai ajută să îți reglezi și alte probleme de sănătate.

Fructe uscate

Fructele uscate, precum smochinele, stafidele sau chiar și migdalele constituie o gustare delicioasă și sănătoasă ce asigură organismului un nivel bun de fier. Atenție însă la numărul de calorii conținute de acestea, care te pot face să acumulezi câteva kilograme în plus.

Excesul de fier dăunează

Chiar dacă este element natural, nu trebuie să exagerezi cu aportul de fier. Atunci când este prea mult, fierul poate determina anumite neplăceri, cum ar fi stări de greață, vărsături, dureri de stomac.

Tu cum îți corectezi carența de fier din organism? Preferi să ți-o asiguri din alimentație sau apelezi la suplimentele alimentare? Așteptăm opinia ta în secțiunea de comentarii!


O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 3,33 din 5)

Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *