Nutriție

Aloe vera integral, calea spre o imunitate de fier!

Cu toții ne dorim o imunitate de fier, astfel încât organismul nostru să facă față cu brio provocărilor la care este supus. Dar, atunci când vine vorba de a trece la întărirea sistemului imunitar, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Da, știm despre vitamina C, iar rafturile farmaciilor sunt pline de produse care promit fortifierea imunității. Dar, oare toate sunt și eficiente?

Miracolul naturii, la îndemâna ta

Există o mulțime de plante despre care se spune că ajută la îndeplinirea dorinței de a avea o imunitate de fier. Dintre acestea se remarcă, de departe, aloe vera, cea care a fost numită pe bună dreptate ”planta nemuririi” sau ”planta minune”. Beneficiile pe care aceasta le aduce organismului sunt nenumărate, iar printre ele se află și faptul că întărește sistemul imunitar.

Un cocktail de sănătate

Numeroase studii medicale au demonstrat, încă o dată, ceea ce popoarele din Antichitate știau deja: aloe vera este planta care poate preveni, ameliora și trata cam toate afecțiunile. Nici nu este de mirare dacă ne gândim că mai bine de 270 de vitamine, minerale, enzime şi aminoacizi se regăsesc în această plantă, aparent banală. Administrarea de aloe vera este cea mai bună soluție pentru cei care se plâng de un sistem imunitar slăbit, dar şi persoanelor aflate în convalescenţă, pentru a grăbi vindecarea.

O imunitate de fier, o dorință care poate deveni realitate!

Un produs natural pentru revitalizarea şi regenerarea întregului organism este și Aloe Vera Integral de la BioElemente, și care poate fi găsit chiar aici. Acesta își dovedește din plin beneficiile asupra organismului și prin faptul că:

•        Stimulează curăţirea eficientă a intestinului;

•        Contribuie la reglarea metabolismului;

•        Are un garantat efect tonic şi ajută la regenerarea celulară;

•        Creşte rezistenta organismului la agresiunea factorilor chimici si fizici, interni și externi;

•        Accelerează vindecarea și cicatrizarea mai rapidă a rănilor;

•        Ține departe semnele de îmbătrânire prematură a pielii, estompează ridurile, creşte elasticitatea fibrelor de colagen;

•        Antrachinonele conținute îi oferă un efect puternic de stimulare a sistemului imunitar;

•        Reduce semnificativ sensibilitatea ţesuturilor la acţiunea factorilor alergenici;

•        Are un puternic efect emolient şi antiinflamator asupra mucoasei gastrointestinale;

•        Este o adevărată ”bombă” de substanțe nutritive de care organismul are nevoie. Ai parte de doza zilnică de vitamine şi oligoelemente (Ca, Fe, Mg, Mn, Cr, Cu, Zn), fiind o sursă vegetală importantă de vitamina B12, plus vitaminele A, B, C, E şi acid folic, toate pentru o sănătatea ta;

•        Creşte tonusul şi vitalitatea organismului, putând fi consumat în perioadele de convalescență sau de stres fizic/psihic accentuat.

O puritate aproape perfectă

Puritatea Aloe Vera Integral este de aproape 100%, un procent care te asigură că vei beneficia de toate proprietățile binefăcătoare ale acestei plante. Mai exact, ai parte de 99,55% pulpă, suc și gel de Aloe Vera, prin care se asigură organismului necesarul de minerale, vitamine și oligoelemente de care are nevoie pentru a funcționa la capacitate maximă. Mai exact, 12 minerale, 9 vitamine, 10 enzime și 19 aminoacizi sunt componentele care intră în alcătuirea acestui produs și care te ajută la reglarea întregului metabolism și la o imunitate de fier!

Poate fi consumat de toate persoanele

Deoarece prelucrarea plantei s-a realizat prin decorticarea manuală a frunzei, iar extragerea gelului a fost efectuată prin presare la rece, fără utilizarea vreunei forme de căldură, proprietățile vindecătoare și de reîntinerire ale Aloe Vera nu au fost în niciun fel alterate.

Producătorii afirmă cu certitudine că Aloe Vera Integral nu este pasteurizat, iar planta folosită la fabricarea lui nu provine din culturi de plante modificate genetic, cum de multe ori se întâmplă la alte produse de același fel existente pe piață.

De asemenea nu conține zahăr sau îndulcitori, arome sau coloranți și, de asemenea, nu are printre ingrediente compuși cu efect alergenic, ceea ce înseamnă că poate fi consumat cu încredere de toate persoanele, inclusiv de cele care suferă de diabet, sau de către copii.

Pune sistemul imunitar în funcțiune

Substanțele conținute de Aloe Vera Integral pun întregul sistem imunitar în funcțiune, prin faptul că influențează atât producția, cât și activitatea celulelor care intră în alcătuirea acestuia.

Totodată, această plantă cu adevărat miraculoasă stimulează producția de anticorpi, contribuie la eliminarea din organism a radicalilor liberi produşi în urma proceselor metabolice sau proveniţi din mediul exterior (poluare, fumat, aditivi alimentari), înainte ca ei să ne afecteze în vreun fel starea de sănătate.

Echilibrează organismul

Ai auzit vreodată de acid caprilic? Dacă nu, nu este nicio problemă, multă lume nu știe prea mult despre această substanță care se regăsește în compoziția plantei de aloe vera și care este recunoscută pentru proprietățile sale antibacteriene, antivirale şi antifungice. Aceeași substanță este responsabilă de crearea unui echilibru între bacteriile ”bune” și cele ”rele” din stomac şi din intestine, ceea ce duce la același rezultat: o imunitate de fier.

Aloe vera, recomandată în cazurile de cancer

Pentru că această plantă ajută la întărirea sistemului imunitar, aloe vera se numără printre cele recomandate celor care suferă de cancer. Mai multe studii medicale efectuate în acest domeniu au demonstrat că sucul de aloe vera este benefic și pentru că ”pune frâu” răspândirii celulelor tumorale maligne. În acest fel, speranța de viață este mult mai ridicată.

Efect antitumoral

Aloe vera are și un pronunțat efect antitumoral, dat de o substanță pe care o conține, și anume lectina. Aceasta, dacă este injectată într-o tumoare, activează sistemul imunitar. Este și motivul pentru care multe dintre remediile naturale administrate bolnavilor de cancer conțin, cele mai multe dintre ele, și aloe vera.

Profită și tu chiar acum de beneficiile pe care această plantă le aduce organismului tău. Sănătatea ta și a familiei tale este o prioritate, iar o imunitate de fier nu mai este o dorință chiar atât de greu de îndeplinit. Începe chiar acum să faci o schimbare în viața ta, iar Aloe vera Integral este exact ceea ce aveai nevoie. Întreg organismul va fi mult mai puternic, și totul grație acestei plante minune pe care trebuie să o folosești!


Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 4,00 din 5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *