Ne intrebam zilele trecute: cat de bine ne cunoastem organismul si trupul? Cu totii avem nevoie de o initiere riguroasa intr-un fel de practica a comunicarii cu noi insine.
Poate ca inca nu am gasit-o si de aceea putem fi usor bulversati de aceasta afirmatie.
Dar sa stiti ca exista o metoda sigura si accesibila, menita sa ne invete mintea sa comunice cu spiritul si cu intreg corpul, sau cel putin asa sustin practicantii de TaeBo.
Este vorba despre un program care combina o varietate de elemente imprumutate din alte discipline, lucrand pentru binele general al practicantului.
Astfel, inca din 1975, TaeBo face sa se intersecteze intr-un singur sport, constiinta de sine si autocontrolul artelor martiale, atentia si forta boxului cu ritmul si gratia dansului. Energia de care ai nevoie pentru a practica, se va intoarce din Univers inapoi la tine, aceasta fiind una dintre credintele Tae Bo, explicata metaforic si comparand metoda cu plantarea unei seminte: daca o vei ingriji, va creste si va rodi.
Gandeste-te numai ca pentru Tae Bo trebuie sa investesti rezistenta, tehnica, concentrare si multa determinare deoarece nu inseamna doar un antrenament de rutina si de mentinere in forma a corpului; toata aceasta exigenta va capata un sens.
Pentru ca se desfasoara acompaniat de un fundal muzical, Tae Bo este o sursa de distractie dar si de efort sustinut prin cateva ore de exercitii saptamanale si printr-un regim adecvat. Rezultatele? Tonus muscular, mai multa flexibilitate, arderea caloriilor si pierderea kilogramelor in plus. In plus vei descoperi potentialul de putere al corpului tau si vei invata miscari de aparare, chiar daca speram sa nu fie nevoie sa apelezi prea curand la acestea…
Te lasam sa-ti incepi programul de Tae Bo, ne auzim dupa 🙂 Zi faina!