Uleiul esenţial de rozmarin

Uleiul de rozmarin este unul dintre cele mai folosite uleiuri esenţiale din lume. Vechii greci considerau rozmarinul o plantă sacră şi ardeau crengi de rozmarin în altarele închinate zeilor. Ulterior, acest obicei a fost preluat de francezi, care obişnuiau să ardă crengi de rozmarin în spitale, pentru a purifica aerul. Minunata aromă a acestui ulei, asemănătoare cu cea a pinului, îl face să fie favorit în aproape orice bucătărie.

Uleiul a fost folosit în mod tradiţional pentru revigorarea minţii şi a corpului. Acesta reprezintă o bogată sursă de vitamine, fibre dietetice şi minerale, precum calciul, fierul etc. Iată câteva dintre beneficiile aduse de uleiul de rozmarin:

Stimulează creşterea şi sănătatea părului
Utilizarea constantă a acestui ulei îmbunătăţeşte starea scalpului, prin creşterea circulaţiei sângelui. În plus, uleiul stimulează foliculii de păr. Aceştia pot ajuta firul de păr să crească mai lung şi mai puternic. De asemenea, previne chelirea prematură.

Elimină respiraţia neplăcută
Uleiul de rozmarin poate fi folosit şi ca apă de gură. Acesta elimină respiraţia neplăcută, ucigând bacteriile care creează mirosul respectiv. Totodată, uleiul de rozmarin este folosit pentru a trata gingivitele (inflamarea gingiei). Prezenţa eucaliptolului ajută la eliminarea bacteriilor care se dezvoltă în jurul gingiilor.

Are grijă de piele
Când este aplicat pe piele, uleiul esenţial de rozmarin o poate întineri, prin îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi prin întărirea vaselor capilare, pentru a putea purta mai mult sânge către piele.

Îmbunătăţeşte sănătatea mentală
Uleiul de rozmarin este un excelent tonic al nervilor şi al creierului, care acţionează asupra sistemului nervos central şi are efectul unui stimulent eficient. Aceasta ajută la îmbunătăţirea memoriei, ca şi la lupta împotriva oboselii psihice. Mai mult, unele stduii au arătat faptul că acidul carnosic, ce se găseşte în uleiul de rozmarin, ajută la lupta împotriva radicalilor liberi. Aceasta poate reduce riscul apariţiei unor atacuri cerebrale şi a unor afecţiuni neurale degenerative precum boala Alzheimer etc.

Tratează indigestia
Uleiul ajută la eliminarea gazelor din stomac şi intestine. De asemenea, ajută la relaxareamuşchilor intestinali şi abdominali. Totodată, ajută la secreţia sucurilor digestive şi a enzimelor, pentru a evita indigestia.

Previne cancerul
Doi antioxidanţi descoperiţi în uleiul de rozmarin (acidul cafic şi acidul rozmarinic) previn leziunile celulelor cauzate de radicalii liberi. Uleiul poate fi folosit pentru tratarea cancerului la sân, acţionând prin reglarea producţiei de estrogen.

Vindecă problemele respiratorii
Uleiul de rozmarin poate fi utilizat pentru a trata gâtul congestionat, deoarece elimină spasmele şi relaxează muşchii tractului respirator.

Este mai bine să evitaţi consumul pe cale orală al uleiului de rozmarin. Acesta poate duce la reacţii alergice şi ar trebui folosit după ce consultaţi un doctor. În plus, experţii spun că femeile însărcinate sau care hrănesc bebeluşii la sân ar trebui să evite consumul de ulei de rozmarin.


Autor: Alexandra Nedelcu

Remedii homemade pentru un ten sănătos

Fiecare femeie visează să aibă un ten perfect. Există câteva ponturi simple referitoare la remediile naturiste ce îţi pot înfrumuseţa tenul. Aceste sfaturi sunt uşor de aplicat chiar şi acasă. În acest articol îţi prezentăm câteva dintre aceste ponturi.

Reţete naturiste

1. Amestecă o lingură de suc de lămâie cu o lingură de miere de albine, o jumătate de lingură de ulei de migdale şi o lingură de lapte pudră. Prepară o pastă consistentă prin amestecarea acestor ingrediente şi aplic-o pe toată faţa. Lasă pasta să se usuce, apoi curăţ-o cu apă rece.

2. Un alt tratament pentru ten sănătos poate include frunze de neem, pudră din lemn de santal, şofran de India şi migdale. Macină-le împreună cu lapte, până obţii o pastă. Aplică această pastă pe toată faţa şi las-o să se usuce. Apoi spal-o cu apă călduţă.

3. Mai poţi prepara o mască facială prin amestecarea unei cantităţi de făină de ovăz cu iaurt şi suc de roşii. Amestecă cele trei ingrediente pentru a obţine o pastă fină, pe care trebuie să o aplici pe faţă. Las-o să se usuce, apoi curăţ-o cu apă rece.

4. Următorul tratament poate fi folosit în mod constant vreme de 15 zile, pentru a obţine rezultate vizibile în scurt timp. Amestecă făină integrală cu iaurt şi suc de lămâie, pentru a obţine o pastă consistentă. Aplică această pastă pe toată faţa şi las-o să se usuce. Apoi curăţ-o cu apă călduţă. Acest remediu acţionează ca o perie care poate elimina celulele de piele moarte, precum şi pielea bronzată.

5. Nu în ultimul rând, un ten frumos pentru mult timp poate fi menţinut prin folosirea de migdale. Pune la înmuiat în apă câteva migdale, pentru o noapte întreagă. În următoarea dimineaţă, macină-le şi adaugă suc de lămâie, o lingură de făină integrală şi puţin lapte, pentru a obţine o pastă consistentă. Aplică această pastă pe toată faţa şi las-o să se usuce. Apoi, curăţ-o cu apă rece. Dacă vei folosi această pastă în mod constant, vei avea un ten frumos pentru o lungă perioadă de timp.


Autor:
Alexandra Nedelcu