Melatonina, somnifer natural, dar și un bun antitumoral

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă oamenii, în zilele noastre, se referă la tulburările de somn.

Stilul de viață destul de haotic, stresul, anumite tratamente medicamentoase, viața activă și nu numai, sunt doar câteva dintre cauzele care duc la acest lucru.

Nici nu este de mirare că relaxarea sistemului nervos este din ce în ce mai dificilă, iar insomniile, întârzierile în ceea ce privește instalarea somnului, ba chiar și somnul fragmentat au devenit deja o obișnuință pentru majoritatea dintre noi.

Hormonul somnului duce la relaxarea sistemului nervos!

Ați auzit, cu siguranță, de melatonină, acel hormon responsabil ciclurile somn-veghe. Nivelurile naturale ale acestuia sunt cele mai mari în timpul nopţii, de unde i se trage și numele de ”hormonul somnului”.

Potrivit oamenilor de știință, este produs în timpul somnului de glanda pineală din creier, și este de mare ajutor atunci când vine vorba despre relaxarea sistemului nervos, tratarea tulburărilor de somn și nu numai.

Rafturile farmaciilor sunt pline de medicamente care promit că ajută la rezolvarea acestor probleme, dar cu toate acestea nu trebuie să uităm niciodată că Mama Natură, în generozitatea ei, ne oferă din plin ceea ce avem nevoie, fără să fie nevoie să apelăm la surogate pline de ingrediente chimice, care nu fac decât să ne otrăvească organismul și așa obosit de stresul la care este supus zilnic.

De aceea, am descoperit aici ce vă poate ajuta în remedierea problemelor cauzate de o insuficientă relaxare a sistemului nervos și nu numai.

Oamenii de știință sunt de părere că melatonina încă nu și-a spus ultimul cuvânt, de aceea și-au îndreptat atenția asupra ei și a beneficiilor pe care le are asupra organismului, unele dintre ele chiar surprinzătoare, cum ar fi și faptul că este un bun antitumoral.

  • Sindromul premenstrual nu mai este o problemă

Care femeie nu știe ce înseamnă sindromul premenstrual? Zile întregi în care simți că oricine este împotriva ta, când te enervezi din orice, plângi mai des, iar stările de agitație sunt prezente aproape non-stop?

Ei bine, administrarea de melatonină între zilele 12-28 de ciclu, va duce la relaxarea sistemului nervos, ceea ce înseamnă că starea psihică va fi mult mai bună, iar nopțile vor fi cu adevărat odihnitoare.

  • Vârsta înaintatată? Nu, doar o cifră în buletin

După vârsta de 30 de ani, majoritatea oamenilor au afirmat că simt cum corpul lor nu mai răspunde așa cum știau ei la anumiți stimuli. Mulți percep acest lucru ca fiind unul din primele semne ale bătrâneții. Din fericire, cu ajutorul melatoninei, vârsta poate deveni o simplă cifră în buletin. O echipă alcătuită din oameni de știință a realizat un studiu în urma căruia a demonstrat că acest hormon întârzie semnele îmbătrânirii. Asta nu înseamnă că la 65 de ani, de exemplu, veți arăta ca un tânăr de 30, dar cu siguranță organismul tău nu va fi unul aproape să cedeze din punct de vedere fizic sau psihic.

  • Diabetul zaharat tratat cu melatonină?!

Un nivel scăzut de melatonină reprezintă unul dintre factorii de risc pentru diabetul zaharat. De aceea, oamenii de știință încearcă acum să vadă în ce măsură acest hormon ar putea fi folosit pentru tratarea diabetului zaharat.

  • Durerile de cap dispar prin relaxarea sistemului nervos

Mulți oameni se confruntă cu migrene severe. Frecvența acestora, precum și severitatea lor ar fi mult redusă, potrivit cercetătorilor, dacă s-ar urma un tratament cu melatonină. Au fost realizate și unele studii care au demonstrat faptul că dacă este administrată înainte de culcare, prin faptul că duce la relaxarea sistemului nervos, melatonina contribuie la  scăderea semnificativă a migrenelor, atât ca intensitate, cât și din punctul de vedere al gradului de durere.

  • Funcția tiroidiană este mult îmbunătățită

Reprezentantele sexului frumos se confruntă destul de des cu probleme legate de funcționarea incorectă a funcției tiroidiene. Printre alte neplăceri produse de această afecțiune, stările de depresie, sau proasta dispoziție se găsesc la loc de cinste. De aceea, specialiștii în domeniu au făcut unele cercetări și au observat că funcția tiroidiană are numai de câștigat dacă se administrează melatonină, iar depresia sau schimbările bruște de dispoziție sunt reduse semnificativ.

  • Ajută suferinzii de Alzheimer și Parkinson

S-a observant că persoanele care suferă de Alzheimer au o concentrație extrem de scăzută de melatonină în organism. De aceea, în încercarea de a li se îmbunătăți somnul și a mai reduce din simptomele grave pe care aceștia le experimentează, s-a recurs la administrarea de melatonină. Relaxarea sistemului nervos a fost mult îmbunătățită în acest fel și astfel s-a observat, totodată, o îmbunătățire a stării generale a acestora. De asemenea, grație aceluiași tratament, celulele cerebrale ale pacienților care suferă de Alzheimer au fost protejate de proteinele toxice.

O secreție întreruptă de melatonină în creier este asociată și cu boala Parkinson, și de aceea, și în cazul celor care suferă din cauza acestei afecțiuni administrarea acestui hormon s-a dovedit o alegere inspirată, iar calitatea somnului a fost mult îmbunătățită.

  • Leziunile produse de un AVC sunt mai puține

Atunci când cineva suferă un AVC – accident vascular cerebral, creierul său este afectat foarte mult. Unele studii, efectuate deocamdată doar pe animale, au scos în evidență faptul că ”hormonul somnului” este un aliat de nădejde atunci când vine vorba de limitarea leziunilor produse de AVC, numărul celulelor moarte din creier a fost redus, iar riscul de deces a fost mult mai mic.

  • Antitumoral eficient

Unele tipuri de cancer au parte de un adversar de temut în melatonină. Este vorba despre cancerul de sân, cancerul de ficat, unele tipuri de cancer pulmonar şi metastaza creierului de la tumori. De asemenea, dacă este administrată pe perioada tratamentului cu chimioterapie, toxicitatea acestuia nu mai este chiar atât de ridicată. Efectele neplăcute ale chimioterapiei sunt mult diminuate, ceea ce înseamnă că melatonina ar trebui să nu lipsească atunci când vine vorba despre tratarea acestei cumplite afecțiuni.

Cum se administrează

De menționat însă că administrarea melatoninei nu se face chiar la întâmplare. Deși este vorba despre un hormon natural, există anumite doze recomandate. Astfel, dacă este vorba de relaxarea sistemului nervos, pentru somn, o doză cuprinsă între  0.3-5.0 mg este cea necesar dar, de regulă, cele mai comune doze sunt între 1-3 mg. În schimb, atunci când este vorba despre folosirea melatoninei pentru efectul său antitumoral, atunci este nevoie ca doza să fie ceva mai mare, cuprinsă între 3-50 mg pe zi. Doctorul este cel mai în măsură să vă ofere dozajul potrivit, în funcție de afecțiunea dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *