Nutriție

Spirulina – alimentul viitorului

Spirulina - alimentul vitorului

De ce ar putea fi spirulina alimentul viitorului? Datorită conținutului său concentrat în nutrienți. Această algă marină este atât de bogată în proteine, încât a fost utilizată de NASA ca supliment alimentar pentru astronauții care plecau în misiunile spațiale.

Algele marine și suplimentele cu alge câștigă tot mai multă atenție din partea consumatorilor, datorită valorii nutriționale ridicate. Spirulina este în mod special promovată, grație concentrației mari de vitamina B12 și fier.

Ce este spirulina?

Spirulina este o cianobacterie microscopică și filamentoasă și face parte din categoria algelor care cresc în apele marine proaspete. Are o culoare verde-albastră, iar numele ei derivă de la forma spiralată a filamentelor sale.  

Deși este considerată un super-aliment și o hrană adecvată pentru epoca modernă, spirulina are o istorie lungă de utilizare. Ea a fost consumată ca aliment încă de pe vremea civilizației aztece.

Astăzi, spirulina este comercilizată sub formă de supliment nutrițional, care poate furniza corpului cantități generoase de proteine, vitamine, minerale și antioxidanți.

O proteină completă!

Până la 70% din conținutul ei este reprezentat de proteine. Spirulina este o proteină completă, deoarece conține toți aminoacizii esențiali.

Se remarcă de asemenea prin nivelurile ridicate de vitamina B12, provitamina A (beta-caroteni) și fier. Este o sursă bună de acizi fenolici, tocoferoli și acid y-linoleic.

Întrucât îi lipsesc pereții celulari din celuloză, este digerată ușor de organismul uman.

Ce beneficii ne aduce spirulina

Spirulina modulează funcția sistemului imunitar și are proprietăți antiinflamatoare. Inhibă eliberarea de histamine de către celulele mast. Îmbunătățește statusul antioxidant și ajută la creșterea sensibilității insulnei.

Mai multe studii au dovedit că această algă poate ameliora diverse simptome. Reduce tensiunea arterială crescută, colesterolul mărit și glicemia. S-a arătat benefică inclusiv în afecțiunile tumorale, infecții virale sau alergii.

Crește nivelul de energie

Unul din motivele pentru care este promovată ca un „aliment al viitorului” este conținutul nutrițional excepțional, care contribuie la niveluri ridicate de energie.

Câțiva dintre compușii care sunt rapid absorbți de celulele umane și eliberează energia sunt polizaharidele și un acid gras esențial numit GLA.

Spirulina crește speciile de Lactobacillus în intestin și ajută producția de vitamina B6, un alt nutrient important pentru eliberarea de energie.

Ameliorează alergiile

Spirulina ar putea fi utilă în alergii datorită efectelor sale imunomodulatoare, antiinflamatoare și anti-histaminice.

Un studiu a arătat că această algă este benefică în rinita alergică. Ameliorează simptomele (secrețiile nazale, strănutul, congestia nazală, mâncărimea) și crește imunitatea mucoselor.

Efecte antivirale

Spirulina ar putea inhiba replicarea unor virusuri incapsulate, precum virusul herpetic 1, citomegalovirusul uman, rujeola, oreionul, virusul gripal A și HIV-1.

Scade grăsimile din sânge

Spirulina ar putea avea un rol important în controlul hiperlipidemiei (nivel crescut de grăsimi în sânge).

O doză zilnică de 4,2 g de spirulina a redus semnificativ colesterolul LDL după 8 săptămâni de tratament. Alte studii au arătat că spirulina reduce și trigliceridele din sânge, contribuind totodată la creșterea colesterolului HDL. Aceste efecte au fost observante și la diabetici.

Efecte antitumorale

Efectele antioxidante și imunomodulatoare ale spirulinei ar putea fi utile în distrugerea tumorilor. Această algă ar putea avea un rol în prevenirea afecțiunilor oncologice.

Combate otrăvirea cu arsenic

Populațiile din India, Bangladesh, Taiwan și Chile sunt expuse la concentrații mari de arsenic prin apa potabilă. Milioane de locuitori ai acestor zone au risc de intoxicare cu arsenic.

Un studiu a demonstrat eficiența unui supliment cu spirulină (250 mg) și zinc (2 mg) în tratamentul intoxicației cronice cu arsenic. Suplimentul a fost administrat de două ori pe zi, timp de 16 săptămâni.

Cumpără Spirulina Bio de la firma italiană Equilibra, cu 500 mg per capsulă de aici: https://tinyurl.com/2w3433jw

Surse:

  1. Karkos PD, Leong SC, Karkos CD, Sivaji N, Assimakopoulos DA. Spirulina in clinical practice: evidence-based human applications. Evid Based Complement Alternat Med. 2011;2011:531053. doi: 10.1093/ecam/nen058. Epub 2010 Oct 19. PMID: 18955364; PMCID: PMC3136577.
  2. Chaouachi M, Vincent S, Groussard C. A Review of the Health-Promoting Properties of Spirulina with a Focus on athletes’ Performance and Recovery. J Diet Suppl. 2024;21(2):210-241. doi: 10.1080/19390211.2023.2208663. Epub 2023 May 4. PMID: 37143238.
  3. Grosshagauer S, Kraemer K, Somoza V. The True Value of Spirulina. J Agric Food Chem. 2020 Apr 8;68(14):4109-4115. doi: 10.1021/acs.jafc.9b08251. Epub 2020 Mar 25. PMID: 32133854.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *