BioElemente în presă, Sănătate

Melatonina și acțiunea sa împotriva cancerului

Melatonina, cunoscută și sub numele de ”hormonul somnului”, are mai multe beneficii pentru organism, iar printre acestea se află și faptul că te ajută să lupți împotriva cancerului. De aceea este important ca organismul să nu fie privat de acțiunea acestuia și, dacă până la vârsta de 30 de ani corpul îl secretă singur, după această vârstă putem apela la surse naturale sau la anumite suplimente alimentare.

Alimente sau suplimente nutritive?

Specialiștii recomandă ca rezervele de melatonină ale organismului să fie refăcute prin consumul de alimente precum struguri, roșii,  grapefruit, mandarine, cireșe, vișine, banane. Cu toate acestea, nu este de neglijat nici ajutorul oferit de suplimentele alimentare, iar unul dintre cele mai bune de pe piață se regăsește aici.

Beneficiile melatoninei

Există numeroase beneficii pe care melatonina le aduce organismului uman, iar dintre acestea amintim doar câteva:

  • Ajută la întârzierea proceselor de îmbătrânire ale organismului, crește longevitatea;
  • Efect de calmare a sistemului nervos și relaxare fără a induce stări de somnolență sau toropeală;
  • Asigură un somn profund și odihnitor, combate insomniile;
  • Administrarea de melatonina poate duce la stoparea proceselor mutagene induse de substanțele cancerigene;
  • Este unul dintre cei mai puternici antioxidanți, diminuează distrugerile provocate de radicalii liberi;
  • Ajută la încetinirea sau întârzierea dezvoltării unor maladii și a unor procese degenerative;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului imunitar;
  • Reglează și revitalizează sistemul endocrin, cu efecte în îmbunătățirea vieții sexuale;
  • Ajută organismul să se adapteze la schimbările de mediu, datorită efectului adaptogen.

Aliat de nădejde împotriva cancerului

Există mai multe studii medicale în urma cărora s-a ajuns la concluzia că melatonina reprezintă un aliat de nădejde împotriva cancerului, deoarece inhibă creșterea celulelor canceroase, le distruge, oprește angiogeneza. Speranța de viață a bolnavilor de cancer la creier, cancer pulmonar sau chiar cancer pancreatic a fost mult crescută după ce li s-a administrat melatonină. De aceea, specialiștii sunt de acord că melatonina luptă cu toate armele împotriva cancerului.

Rol esențial în vindecarea corpului de cancer

Potrivit specialiștilor, melatonina nu doar că te ajută în lupta ta împotriva cancerului, dar este și un tratament natural care te ajută să-l previi. Totodată, întărește sistemul imunitar, reduce toxicitatea chimioterapiei și încetinește îmbătrânirea celulară.

Melatonina și cancerul la sân

Unii cercetători susțin că femeile care lucrează în ture de noapte sunt mai predispuse la a dezvolta cancer la sân. De aceea, oamenii de știință din Israel au realizat un studiu în care au vrut să observe efectele melatoninei împotriva cancerului la sân. În mod surprinzător, rezultatele au arătat că acele femei care lucrează în mod regulat în schimburi de noapte, cum sunt și asistentele, au un risc dublu de apariție a cancerului de sân, spre deosebire de cele care merg la serviciu pe timp de zi. Tocmai nivelul scăzut al melatoninei a fost cel responsabil, în acest caz, de apariția cazurilor de cancer mamar, sunt de părere cercetătorii.

Melatonina crește speranța de viață a pacienților cu cancer

Una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral, și cu o rată de supraviețuire extrem de redusă este și glioblastomul. Din păcate, nici la capitolul tratament, acest tip de cancer nu stă prea bine. Din fericire, se pare că se vede o rază de speranță: melatonina.

A fost realizat un test clinic în cadrul căruia un lot de pacienți diagnosticați cu glicoblastom au avut parte de radioterapie și de suplimente cu melatonină, în timp ce al doilea lot a primit doar tratamentul de radioterapie. Rezultatele au fost îmbucurătoare: aproximativ un sfert dintre pacienții din primul lot, care primiseră suplimente cu melatonină, au trăit un an în plus, în timp ce din lotul al doilea nu s-a înregistrat niciun supraviețuitor.

Rata de supraviețuire crește cu ajutorul melatoninei

Se pare că melatonina este de mare ajutor atunci când vine vorba despre tratamentele împotriva cancerului. De altfel, un studiu publicat în Life Extension Magazine prezintă drept dovadă în acest sens și un tabel în care au fost trecute concluziile mai multor teste în care s-a analizat rata de supraviețuire în cazul diferitelor tipuri de cancer. Pe scurt, s-a observat că rata de supraviețuire este mult mai ridicată atunci când în cadrul tratamentului împotriva cancerului se folosește și melatonina.

Cum să îți crești producția de melatonină

După cum afirmam ceva mai sus, producția de melatonină scade pe măsură ce înaintăm în vârstă. De aceea, specialiștii vin cu unele recomandări pentru a preveni acest lucru, și chiar să putem crește în mod natural producția de melatonină a organismului, fie pentru a ajuta în lupta împotriva cancerului, fie doar pentru a te odihni mai bine.

Fără televizor înainte de culcare

Înainte de a merge la culcare, cu cel puțin o oră înainte, încearcă să renunți la televizor, calculator, telefon. Lumina albastră emisă de acestea păcălesc creierul să creadă că este încă timpul zilei, și astfel să scadă și producția de melatonină. Nici nu este de mirare deci că te trezești dimineața mai obosit decât atunci când te-ai dus la culcare.

Fără lumină pe timpul nopții

Ideal ar fi ca pe timpul nopții să poți dormi într-un întuneric complet. Chiar și cea mai mică sursă de lumină poate influența ceasul biologic, la fel ca și producția de melatonină. De aceea, dacă nu este posibil, încearcă să acoperi ferestrele, sau mută telefonul sau ceasul electric la cel puțin trei metri de locul în care te odihnești. Dacă nu este posibil să dormi fără o sursă de lumină, atunci apelează la lumini de veghe de putere mică, de culoare portocaliu sau roșu deschis.

Atenție la temperatura ambientală!

Temperatura din camera de odihnă este mai importantă decât ai crede la prima vedere. Nici prea cald, dar nici prea frig, undeva în jurul valorii de 21 – 23 de grade Celsius este chiar ideală. Te vei putea odihni mai bine, iar acest lucru contează enorm, în special când vine vorba despre tratamentul împotriva cancerului.

O baie fierbinte face minuni!

Dacă nu ai vreo problemă deosebită de sănătate, o baie fierbinte cu o oră și jumătate înainte de ora de culcare este chiar indicată. Pe perioada băii, temperatura corpului va crește mult, iar când ieși scade brusc, ceea ce pregătește organismul pentru starea de odihnă!

Câteva exerciții fizice nu strică

Un efort fizic moderat poate fi calea către un somn odihnitor. Atenție însă, atunci când exercițiile fizice, chiar și ușoare, au loc prea aproape de ora de culcare, există posibilitatea să ai parte de efectul invers. De aceea, se recomandă ca mișcarea, exercițiile fizice să aibă loc dimineața, în fața unei ferestre deschise.

Alte efecte benefice ale melatoninei

De asemenea, mai există și alte efecte benefice ale melatoninei și dintre acestea enumerăm doar câteva:

  • Facilitează adaptarea la schimbările de fus orar.
  • Favorizează procesele de reglare a tensiunii arteriale şi a glicemiei.
  • Calmează stările de anxietate înaintea unei intervenții chirugicale.
  • Elimină rapid migrenele.

Luptă împotriva cancerului cu melatonina!

Ca o concluzie, se pare că melatonina este un aliat de nădejde împotriva cancerului, așa că profită din plin de ajutorul ei! Orice mână de ajutor contează, așa că începe să fii mai bine informat despre ce înseamnă această afecțiune și care sunt factorii care îți pot fi alături acum!


Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 4,50 din 5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *