BioElemente în presă, Sănătate

Un somn odihnitor, esențial pentru sănătate!

Se spune de multe ori că un somn odihnitor este primul pas pe care îl faci spre vindecarea de anumite afecțiuni. Cu toate acestea, ritmul de viață al celor mai mulți dintre noi fac aproape imposibilă realizarea acestui lucru. Dacă și tu te confrunți cu aceeași problemă, sau te trezești dimineața mai obosit decât erai la culcare, atunci acest articol este pentru tine.

Valeriana, soluția pentru un somn odihnitor

În încercarea de a-și afla odihna, mulți dintre noi apelează la iluzia oferită de medicamentele pentru somn prescrise de medici. Cu toate acestea, nu reprezintă o soluție viabilă, mai ales că de multe ori dau dependență. Din fericire, avem pentru tine o soluție, un supliment alimentar de la Equilibra cu extract din rizomi de valeriană, ce conține un fitocomplex bioactiv cu proprietăți calmante și de inducere a somnului liniștit și pe care îl poți găsi chiar aici.

Acizii și uleiurile volatile din plantă au rol de mediator chimic ce determină excitabilitatea neuronală, de aceea acționează ca sedativ, ca un calmant.

Remediu pentru multe probleme de sănătate

Cu ajutorul valerianei, ai parte de tratarea a numeroase probleme de sănătate, și nu doar asigurarea unui somn odihnitor. Aceasta este recunoscută și pentru faptul că:

  • Este eficientă în tratarea problemelor digestive;
  • Calmează crampele și sindromul colonului iritabil;
  • Luptă împotriva stărilor depresive și problemele cardiace;
  • Ține sub control atacurile de panică;
  • Ameliorează simptomele sindromului premenstrual.

Valeriana, protector al sistemului nervos

Beneficiile valerianei pentru starea de sănătate a organismului nu pot fi negate. Aceasta este considerată un adevărat protector al sistemului nervos, iar cu ajutorul ei se echilibrează funcțiile organelor. Dar, mai bine, hai să vedem care sunt beneficiile pentru sănătate ale acestei plante.

Te scapă de insomnie

Mulți oameni suferă din cauza insomniei, iar un somn odihnitor pentru ei este ceva imposibil de atins. Cu toate acestea, valeriana se dovedește a fi un remediu perfect pentru aceste probleme, iar proprietățile sale în a rezolva neplăcerile cu somnul au fost observate încă din Antichitate. Cu ajutorul ei nu doar că se reduce cu mult timpul necesar pentru a adormi, dar se îmbunătățește și calitatea somnului.

Reduce stările de neliniște

Dacă suferi frecvent de anxietate, sau ai stări de neliniște care te lasă lipsit de putere, atunci valeriana ar putea fi soluția pe care natura o are la problema ta. Atenție însă, nu apela la valeriană dacă urmezi o medicație prescrisă de medicul specialist.

Scade valorile mari ale tensiunii arteriale

Multă lume se plânge, inclusiv persoane tinere, că întâmpină probleme în a-și regla valorile mari ale tensiunii arteriale. Din fericire, cu ajutorul valerianei aceasta nu mai este o problemă, așa că poate ar trebui să o iei în calcul și pentru această proprietate a sa, nu doar asigurarea unui somn odihnitor.

Liniștește crampele menstruale

Destul de multe femei se plâng de crampele dureroase care însoțesc menstra lunară. Acest disconfort poate fi redus semnificativ dacă se alege să se administreze valeriană. Același tratament poate fi folosit și pentru a mai reduce în intensitate neplăcutele simptome ale menopauzei.

Fără stres, cu valeriană

Dacă stresul pare că nu se mai dă dus din viața ta, este timpul să iei măsuri. Nu apela la alte medicamente care îți pot face mai mult rău decât bine, mai bine folosește-te tot de valeriană, iar efectul benefic al acesteia nu va întârzia că apară.

Crește puterea de concentrare

Copiii care suferă de hiperactivitate au parte de o reducere semnificativă a manifestărilor acestei stări, tot prin administrarea de valeriană. Totodată, îi ajută să se concentreze mai bine pe sarcinile care le au de îndeplinit, și le asigură și un somn odihnitor.

Te scapă de indigestie

Afecțiunile ușoare ale tractului digestiv, precum indigestia sau balonarea pot fi controlate mai ușor cu ajutorul acestei plante. Disconfortul simțit este redus în intensitate, așa că din nou avem parte de o bilă albă pentru valeriană.

Fără dureri de cap

Grație proprietăților sale calmante, valeriana poate fi folosită și pentru ameliorarea durerilor de cap, chiar și în cazul celor mai puternice, cum sunt migrenele.

Precauții și efecte adverse

Cu toate că am fi tentați să credem că valeriana nu are efecte adverse pentru organism, pentru că este o plantă și nu un medicament, lucrurile nu stau chiar așa. Consumul ei nu este recomandat în sarcină, iar când vine vorba despre administrarea acesteia pentru copii, este nevoie și de acordul medicului.

În cazul în care valeriana este consumată în cantități mari, se pot întâlni și cazuri de dependență (foarte rare), sau poate apărea senzația de greață. De aceea, se recomandă să se respecte dozajul recomandat.

Recomandări pentru un somn odihnitor

Există multe motive care te împiedică să ai parte de un somn odihnitor: stresul, stilul de viață dezorganizat, mesele prea copioase, anumite tratamente medicale și nu numai. Avem însă pentru tine și unele recomandări pentru a te ajuta să dormi mai bine.

Cina să fie mai ”light”

Pe cât posibil, încearcă să consumi ceva ușor la cină. Ultima masă ar trebui să fie luată cam cu trei ore înainte de somn, pentru ca stomacul să aibă timp să digere. Vei observa că parcă și visele urâte nu mai sunt așa prezente ca atunci când te culcai cu stomacul ”țeapăn”.

Aerisește înainte de somn

Chiar dacă vremea nu este prea plăcută, aceasta nu trebuie să te împiedice să aerisești măcar 10 minute înainte de culcare. Oamenii de știință sunt de părere că dacă este mai mult oxigen în cameră, somnul tău va fi unul mult mai odihnitor.

Lasă telefonul sau televizorul deoparte

Cei mai mulți dintre noi butonează telecomanda înainte de culcare, sau petrec timpul pe telefon. Din păcate, în acest fel nu faci decât să îți accentuezi starea de stres, chiar dacă nu îți dai seama. Mai bine citește ceva, sau fă ceva care te relaxează.

Puțin sport nu strică niciodată

Știm cu toții cât de important este sportul pentru o viață sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. De aceea, renunță la sedentarism și începe să faci ceva mai multă mișcare. Nu doar că vei fi mult mai sănătos, dar vei observa că și calitatea somnului va fi mult mai bună. Dacă nu ai cum, fă câteva exerciții ușoare chiar acasă. Corpul ți se va relaxa, iar un somn odihnitor nu va întârzia să apară.



Ți-a plăcut acest articol? Lasă un vot!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 3,00 din 5)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *